2020-07-11 11:05

SURPRIZĂ. Idolul lui Ianis Hagi n-a fost tatăl său. Un alt jucător din Generaţia de Aur i-a fost MODEL

 |  16:41
SURPRIZĂ. Idolul lui Ianis Hagi n-a fost tatăl său. Un alt jucător din Generaţia de Aur i-a fost MODEL

Surprinzător, dar Ianis Hagi nu l-a avut ca idol în copilărie pe tatăl său. Altul a fost modelul său. Şi a făcut parte tot din Generaţia de Aur. E vorba despre Dorinel Munteanu, de care Ianis a rămas impresionat de efortul depus în teren de către ex-mijlocaşul stânga al naţionalei.

”Da, îi ştiam pe toţi în mare şi ce îmi mai spunea şi tata de ei, dar cine mi-a plăcut cel mai mult a fost Dorinel Munteanu, am rămas uimit cât alerga, mai ales la Campionatul Mondial din '94. Şi nu neapărat defensiv, dar şi ofensiv cât aducea echipei. Chiar mi-a plăcut foarte mult şi ştiam, mi-a zis tata că a fost un ”8” care făcea de toate, dar până nu îl vezi, şi eu cum eram până la vârsta asta, mă uitam doar la atacanţi, eram cu Adi Ilie, Ilie Dumitrescu, Răducioiu, îi ştiu pe toţi, m-am uitat la majoritatea meciurilor şi fazelor cu ei şi le ştiu. Dar acum, uitându-mă şi la fundaşi, şi la mijlocaşi să văd echipa în ansamblu cum juca, cel care mi-a ieşit în evidenţă, Dorinel Munteanu”, a declarat Ianis Hagi pentru Telekom Sport.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-06-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE