2020-06-05 00:51

Ionuţ Radu, MESAJ pentru toţi românii în plină pandemie: “Când ne vom revedea, vom şti că am învins”

 |  15:29
Ionuţ Radu, MESAJ pentru toţi românii în plină pandemie: “Când ne vom revedea, vom şti că am învins”

Căpitanul naţionalei U-21 a României la Euro de anul trecut, Ionuţ Radu, a transmis un mesaj pentru toţi românii, în care le cere să respecte sfaturile autorităţilor şi să mulţumească personalului medical. Portarul român se află acum în izolare în Italia, în oraşul echipei lui de club, Parma.

"Salutare, români! Mă adresez vouă de aici, din Italia, unde ştiţi bine situaţia cu care ne confruntăm. Voiam să vă spun că îmi este dor de fotbal şi ştiu că şi vouă vă lipseşte, însă pentru prima oară în viaţa mea fotbalul este pe plan secund. Trăim vremuri istorice, dar de data aceasta unele foarte dificile. Stăteam şi mă gândeam zilele trecute cum, cu mai puţin de un an în urmă, am luptat împreună şi am atins un vis, calificarea la Jocurile Olimpice. Acum este momentul să o facem din nou, pentru a putea învinge un adversar invizibil. Acum, nu mai este vorba de glorie, nu mai scriem istorie, azi trebuie să supravieţuim şi nu mă refer la mine, la tine, cel care urmăreşti acest videoclip, mă refer la toţi cei apropiaţi nouă, să ajutăm pentru bunicii, pentru părinţii noştri şi nu luptăm cu inima, aşa cum am făcut-o până acum pe stadion. Azi luptăm cu capul. Respectăm întocmai sfaturile care ne sunt oferite de către autorităţi, lucru care, din punctul meu de vedere, nu este greu, trebuie doar să stăm în casă, nu ni se cere să mergem la război, nu ni se cere să ne riscăm vieţile, ba din contră, ni se cere să ne protejăm. Să nu uităm să mulţumim medicilor şi tuturor celor din sistemul medical pentru toată munca depusă, indiferent de perioada în care ne aflăm, şi să le fim recunoscători pentru că îşi riscă sănătatea în favoarea sănătăţii noastre. Vă mulţumim şi pentru noi, voi sunteţi adevăraţii eroi. Aşa cum am spus întotdeauna, împreună putem învinge orice adversar. O vom face şi acum şi sunt sigur că ne vom revedea curând pe stadion. Iar atunci când veţi simţi mirosul ierbii proapsăt tăiate, ne vom revedea, vom şti că am învins. Vom trage aer în piept şi toată lupta pasivă din această perioadă se va transforma într-un strigăt de luptă. Hai România! Iar inimile noastre vor începe să bată din nou pentru fotbal. Rămâneţi sănătoşi şi să ne vedem cu bine. Doamne ajută!", a spus goalkeeperul naţionalei, într-un videoclip postat pe frf.ro.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE