S-au dus precum se vede vremea când cinci-şase antrenori din 18 aveau până în 40 de ani. Nici măcar în intervalul 40-49 de ani nu prea mai găsim tehnicieni în momentul de faţă în Liga 1. Edward Iordănescu este “bobocul”, cu doar 37 de ani, în timp ce Ţiţi Dumitriu, antrenorul din acte al Stelei, se află la capătul diametral opus, cu 70 de ani împliniţi. Doar Marius Şumudică şi Francisc Dican mai au prefixul începând cu “4”, în rest, cei mai mulţi, şapte la număr, au cu “5”, iar trei sunt cu “6”. Noua medie de vârstă din Liga 1 este mai mult ca sigur cea mai ridicată din Europa, dacă nu chiar din lume.


De remarcat este că, nu echipele antrenate de cei mai în vârstă sunt şi în fruntea clasamentului. Dimpotrivă. Şumudică (44 de ani), Hagi (50 de ani) şi Iordănescu jr. (37) sunt pe podium cu formaţiile lor. La retrogradare în schimb sunt echipe pregătite de oameni cu experienţă, gen Mihai Stoichiţă (61 de ani, Petrolul), Gheorghe Mulţescu (64 de ani, Voluntari) şi Cornel Ţălnar (58 de ani, Chiajna). Deci teoria “găina bătrână face ciorba bună” nu stă în picioare, însă aici trebuie luată în considerare şi valoarea loturilor echipelor respective. Chiar dacă, în actualul sistem, cu play-off şi play-out, experienţa contează enorm în obţinerea fiecărui punct în clasament.
“Bătrânii” n-aduc fericirea
Statistica din ultimul deceniu şi jumătate îi contrazice pe conducătorii actuali din Liga 1. Nici un antrenor cu vârstă mai mare de 50 de ani nu a mai câştigat titlul în ultimii 15 ani. Ultimul care a triumfat în România, şi care avea o etate mai mare de jumătate de secol a fost Cornel Dinu. “Procurorul” avea 52 de ani când a triumfat în 2000 cu Dinamo, când a obţinut eventul. În rest, fie că a fost vorba de Piţurcă, Rednic, Andone, Zenga, Olăroiu, D. Petrescu, Mandorlini, D. Munteanu, Reghecampf sau Gâlcă, nici unul nu avea mai mult de 50 de ani când au câştigat campionatul în România. Mai mult, conform gsp.ro, un studiu la nivel european relevă faptul că majoritatea trofeelor în Europa au fost câştigate de tehnicieni cu vârste cuprinse între 40 şi 47 de ani, cu excepţia, normal, a lui Sir Alex Ferguson.


Trendul schimbărilor de antrenori în Liga 1 s-a ponderat în acest sezon. În 18 etape au fost demişi sau au demisionat tehnicieni. S-a început abia în etapa a 6-a, când Bogdan Argeş Vintilă a fost dat afară de pe banca tehnică a nou-promovatei FC Voluntari şi înlocuit cu Flavius Stoican, însă nici el nu a rezistat prea mult, fiind substituit cu versatul Gheorghe Mulţescu. Dan Alexa nu a putu să gestioneze bine treburile la ACS Poli Timişoara şi a fost forţat să plece, iar în locul său a fost adus Florin Marin. La rândul său, Marius Baciu nu a făcut mulţi purici în acest sezon la Concordia Chiajna, fiind înlăturat. Pe locul său a fost numit Cornel Ţălnar. Şi la Petrolul a fost sarabandă de schimbări de antrenori. Sezonul s-a început cu Tibor Selymeş, a continuat cu Sebi Tudor, pentru ca acum trei etape să fie “scos de la naftalină” Mihai Stoichiţă. Cel mai “statornic” antrenor din Liga 1, Leo Grozavu, a fost şi el mazilit în etapa a 10-a, Cristi Pustai fiind adus în locul său. Nici la ASA Târgu Mureş lucrurile nu au stat altfel. Dan Petrescu a condus echipa în Supercupa câştigată cu Steaua, a fost preluată apoi de Vasile Miriuţă, care la rândul său a fost împins să plece, iar acum locul pe banca tehnică este ocupat de Cristiano Bergodi. La Steaua a fost vorba de ceva inedit. Mirel Rădoi, fără licenţă PRO, nu a putut antrena oficial echipa, iar lângă el a fost adus veteranul Dumitru Dumitriu, alias Ţiţi Dumitriu. Astfel, mai mult ca niciodată, după 18 etape scurse din acest sezon, 7 echipe din 14, adică jumpătate, şi-au păstrat antrenorul cu care au început campionatul.
2011
ANTRENOR ECHIPĂ VÂRSTĂ
Viorel Hizo Vaslui 65 ani
Gheorghe Mulţescu Sportul 60 ani
Petre Grigoraş Pandurii 46 ani
Răzvan Lucescu Rapid 42 ani
Dorinel Munteanu Oţelul 43 ani
Ilie Stan Steaua 44 ani
Valeriu Răchită Petrolul 41 ani
Tibor Selymeş FCM Târgu Mureş 41 ani
Cristian Pustai Gaz Metan Mediaş 43 ani
Mihai Stoichiţă CS Mioveni 56 ani
Liviu Ciobotariu Dinamo 40 ani
Alexandru Pelici Voinţa Sibiu 37 ani
Ionuţ Badea “U” Cluj 36 ani
Laurenţiu Diniţă Concordia 36 ani
Jorge Costa CFR Cluj 40 ani
Marius Şumudică Astra 40 ani
Costel Enache Ceahlăul 38 ani
Daniel Isăilă FC Braşov 39 ani
MEDIE - 43,7 ANI
2012
ANTRENOR ECHIPĂ VÂRSTĂ
Valentin Sinescu Astra 49 ani
Adrian Szabo FC Braşov 52 ani
Paulo Sergio CFR Cluj 45 ani
Ilie Stan Concordia 45 ani
Costel Enache Ceahlăul 40 ani
Cornel Ţălnar Dinamo 55 ani
Gheorghe Mulţescu Gaz Metan 61 ani
Nicolae Manea Gloria Bistriţa 59 ani
Liviu Ciobotariu CSMS Iaşi 42 ani
Petre Grigoraş Oţelul 48 ani
Cristian Pustai Pandurii 45 ani
Cosmin Contra Petrolul 37 ani
Marian Rada Rapid 53 ani
Laurenţiu Reghecampf Steaua 37 ani
Ionel Gane CS Turnu Severin 41 ani
Viorel Hizo SC Vaslui 66 ani
Cătălin Anghel Viitorul 38 ani
Ionel Ganea “U” Cluj 39 ani
MEDIE - 47,3 ANI
2013
ANTRENOR ECHIPĂ VÂRSTĂ
Vasile Miriuţă Ceahlăul 44 ani
Cristi Popovici FC Botoşani 43 ani
Ionuţ Chirilă Concordia 47 ani
Cristian Pustai Pandurii 48 ani
Valentin Velcea ACS Poli 40 ani
Ionel Gane Corona 41 ani
Flavius Stoican Dinamo 36 ani
Laurenţiu Reghecampf Steaua 38 ani
Petre Grigoraş CFR Cluj 48 ani
Cosmin Contra Petrolul 37 ani
Cristian Dulca Gaz Metan 40 ani
Danile Isăilă Astra 41 ani
Ionuţ Badea Oţelul 37 ani
Tibor Selymeş Săgeata 43 ani
Cristian Moşteanu SC Vaslui 37 ani
Bogdan Vintilă Viitorul 41 ani
Alexandru pelici FC Braşov 39 ani
Ionel Ganea “U” Cluj 40 ani
MEDIE - 41,1 ANI
2014
ANTRENOR ECHIPĂ VÂRSTĂ
Florin Marin Astra 60 ani
Leo Grozavu FC Botoşani 46 ani
Cornel Ţălnar FC Braşov 56 ani
Vasile Miriuţă CFR Cluj 45 ani
Costel Ilie Ceahlăul 39 ani
Marius Şumudică Concordia 43 ani
Flavius Stoican Dinamo 37 ani
Ionel Gane Corona 42 ani
Ewald Lienen Oţelul 60 ani
Cristian Dulca Gaz Metan 41 ani
Cristian Pustai Pandurii 49 ani
Răzvan Lucescu Petrolul 45 ani
Dan Alexa ACS Poli 34 ani
Cătălin Anghel Săgeata 39 ani
Laurenţiu Reghecampf Steaua 38 ani
Mihai Teja “U” Cluj 35 ani
Liviu Ciobotariu SC Vaslui 43 ani
Bogdan Vintilă Viitorul 42 ani
MEDIE - 43,9 ANI
2015
ANTRENOR ECHIPĂ VÂRSTĂ
Marius Şumudică Astra 44 ani
Gheorghe Hagi Viitorul 50 ani
Edward Iordănescu Pandurii 37 ani
Dumitru Dumitriu Steaua 70 ani
Mircea Rednic Dinamo 53 ani
Cristiano Bergodi ASA 51 ani
Emil Săndoi Craiova 50 ani
Francisc Dican CFR 48 ani
Florin Marin ACS Poli 62 ani
Nicolo Napoli CSMS Iaşi 53 ani
Cristian Pustai Botoşani 50 ani
Gheorghe Mulţescu FC Voluntari 64 ani
Mihai Stoichiţă Petrolul 61 ani
Cornel Ţălnar Concordia 58 ani
MEDIE - 53,7 ANI