2019-11-15 21:13

Lucescu jr, după calificarea cu Al Hilal în finala Ligii Campionilor Asiei: “Aici cresc enorm ca antrenor”. Pe bune, Răzvane?

 |  14:31
Lucescu jr, după calificarea cu Al Hilal în finala Ligii Campionilor Asiei: “Aici cresc enorm ca antrenor”. Pe bune, Răzvane?

Antrenorul lui Al Hilal, Răzvan Lucescu, a declarat că noua experiență de la Al Hilal, în Arabia Saudită, îl ajută enorm în cariera sa ulterioară, deoarece, consideră el, dar nu și noi, că parima ligă saudită este un campionat puternic, cu jucători străini de valoare. Îl contrazicem, jucătorii străini au avut valoare și vârsta propice pentru un fotbal de înalt nivel înainte de a poposi în astfel de campionat, deoarece aici ajung aproape toți în pragul retragerii, pentru a-și rotunji conturile din bancă. Ok, poate condițiile la echipă sunt top-class, însă calitatea jucătorilor lasă sigur de dorit.

"N-am venit aici pentru a câştiga Liga Campionilor, ci pentru a face treabă. Dar unul dintre obiective a fost clar câştigarea Ligii Campionilor Asiei. Este o obsesie, aş putea să spun, în momentul de faţă, în Arabia Saudită, pentru fanii lui Al Hilal, care sunt foarte numeroşi. Ultima dată când s-a câştigat a fost acum 19 ani şi cred că faptul că au fost alte două finale jucate în ultimii 5 ani le-a creat această psihoză: Champions League, Champions League", a spus Lucescu la Digi Sport.

El a precizat că în Arabia Saudită creşte foarte mult ca antrenor. "Dar ideea că aici se joacă foarte emoţional şi de aceea sunt două aspecte: unul pozitiv şi altul negativ. Cel pozitiv e că meciurile sunt foarte spectaculoase, dar în niciun moment nu poţi fi sigur că controlezi situaţia. Chiar dacă ai un avantaj mare, aşa cum a fost şi la noi, într-un minut se schimbă absolut totul. Am mai trăit această situaţie similară în campionat cu Jedah. (...) Aspectul negativ este că nu ai nicio siguranţă ca tehnician. Nu e normal, trebuie să existe un echilibru pentru că atunci când dai gol, trebuie să câştigi, când ai 4-1 ar trebui să fie clar că s-a terminat pentru ceilalţi. Ăsta e aspectul negativ. În comparaţie cu Europa, fotbaliştii de aici au o foarte mare plăcere de a juca mingea, au o mare calitate a controlului balonului, le plac pasele, dar le lipseşte această constanţă şi echilibru care să-i facă puternici până la capăt. De aceea se primesc multe goluri şi se şi marchează. Aici cresc enorm ca antrenor, e un campionat foarte dificil, e factorul emoţional, e intensitatea cu care se trăieşte fiecare meci, sunt jucători de talent, sunt foarte mulţi străini, sunt câte şapte la fiecare echipă şi au ridicat calitatea. Au fost mulţi antrenori străini care au dezvoltat modul localnicilor de a juca fotbal, de a se pregăti. Nu e deloc simplu, e o presiune foarte mare. Pentru noi, Al Hilal, nici nu se concepe să nu-l câştigi. Dacă nu, este un eşec. Şi presiunea pentru LC. Nu e corect", a adăugat Răzvan Lucescu.

Formaţia saudită Al Hilal, antrenată de Răzvan Lucescu, s-a calificat, marţi, în finala Ligii Campionilor Asiei, trecând în semifinale de echipa Al Sadd din Qatar, scor 4-1 în tur şi 2-4 în retur.

În ultimul act, trupa lui Lucescu junior va întâlni echipa japoneză Urawa Red Diamonds, pe 9 noiembrie acasă şi pe 24 noiembrie în Japonia.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE