2019-12-16 04:25

Mesajul lui Claudiu Keşeru pentru suporterul român după prestaţia jalnică a României de la EURO. “Rezultatul e ruşinos. Ne pare nespus de rău ca noi, jucătorii, nu ne-am ridicat nici măcar la jumătate din nivelul tău…”

 |  17:52
Mesajul lui Claudiu Keşeru pentru suporterul român după prestaţia jalnică a României de la EURO. “Rezultatul e ruşinos. Ne pare nespus de rău ca noi, jucătorii, nu ne-am ridicat nici măcar la jumătate din nivelul tău…”

A jucat mult în preliminarii, însă puţin la EURO, adică doar în meciul cu Elveţia (1-1). Evoluţia sa în Franţa nu a fost cea aşteptată pentru un atacant, chiar putem să spunem că a fost una jenantă, ca de altfel a majorităţii jucătorilor din lot. Dar are puterea să scrie un mesaj pe Facebook (n.r – îl puteţi citi integral mai jos), cam târziu spunem noi, dar şi el, în care îi pare teribil de rău faţă de dezamăgirea pricinuită suporterului român pentru rezultatele jenante de la EURO, îl ridică în slăvi pe acelaşi suporter român care a fost în Franţa să-i susţină, dar a şi încercat să-l facă să creadă că starea de spirit a tricolorilor la turneul final european a fost “una de sacrificiu, dorinţa şi determinare”. Din păcate pentru el şi colegii săi, această stare s-a văzut în meciul cu Franţa, aşa şi aşa în meciul cu Elveţia, şi deloc în meciul decisiv cu Albania. Totuşi, spre deosebire de alţii, măcar tu, Claudiu Keşeru, pentru că de tine este vorba, ai avut tupeu să spui suporterului român că îţi pare rău pentru prestaţia jalnică de la EURO şi că vrei ca pe viitor să te revanşezi faţă de el.

• Nu vreau să mă ascund. Nu pot. De ce aş face-o? Aşa cum şi tu eşti lângă noi şi la bine, şi la rău, la fel şi noi simţim să îţi vorbim şi când câştigăm, dar şi când pierdem. Tu ai fost mereu acolo pentru noi. Tu meriţi dedicaţii la victorie şi explicaţii la înfrângere.

• Îmi pare rău că-ţi scriu abia acum, dar ştiu că efectul e acelaşi, pentru că supărarea încă e foarte mare. Nu am ezitat, nu m-am ferit de tine, ştiu tot ce ne-ai reproşat, dar pur şi simplu n-am putut să mă adun. Tu aşteptai de 8 ani să vezi naţională din nou la un turneu final, eu aşteptam de o viaţă să joc pentru România într-o asemenea competiţie.

• Ştiu că e greu să crezi asta, pentru că rezultatul final e unul ruşinos, dar crede-ne... crede-ne că starea generală de spirit din lot în toată perioada asta a fost una de sacrificiu, dorinţa şi determinare. Asta aştepta toată lumea de la noi şi asta simţeam fiecare dintre cei 23 de jucători. În perioada de pregătire dinaintea turneului şi în Franţa am avut cele mai bune condiţii pentru performanţă, dar nu am reuşit-o. Nimeni nu este vinovat în afară de noi.

• Am dat tot ce aveam mai bun din noi, chiar dacă întotdeauna e loc de mai bine, iar asta s-a întâmplat datorită ţie! Tu ne-ai împins de la spate şi ne-ai făcut să ne simţim inepuizabili în meciul cu Franta şi în mare parte din meciul cu Elveţia! Tu ne-ai ajutat să ne depăşim condiţia în multe momente şi ai făcut tot ce puteai pentru calificarea pe care o visă o ţară întreagă, dar noi din punct de vedere tehnic nu ne-am ridicat la nivelul aşteptat. Dacă am fi reuşit asta, sigur ne-am fi calificat mai departe din grupe.

• Dacă s-ar face un clasament al suporterilor, tu ar trebui să fii deja în finală. Chiar dacă francezii şi albanezii au avut mai mulţi fani decât noi în tribune, tu ai făcut un spectacol total, o atmosferă incendiara şi ai arătat o deteminare extraordinară când ne susţineai. Din acest motiv, lumea în Franţa încă vorbeşte de tine. Chiar te-am simţit pe teren şi ai fost al 12-lea jucător al nostru. Ne pare nespus de rău ca noi, ceilalţi 11, nu ne-am ridicat nici măcar la jumătate din nivelul tău…

• Mi-aş fi dorit să ajut mai mult echipa naţională la Campionatul European, pentru că îmi doream asta mai tare ca orice şi eram pregătit. Nu spun că rezultatul ar fi fost altul cu mine în echipa contra Franţei sau Albaniei şi nu judec decizia antrenorului, însă rămân cu regretul că nu am fost pe teren mai mult timp. M-am bucurat, în schimb, că te-am văzut pe tine "în teren" în toate cele 270 de minute din grupe şi asta e singurul lucru de care sunt mândru.

• De mine n-am cum să fiu mândru, chiar dacă m-am simţit determinat şi concentrat pe măsură. Ceva a lipsit, din păcate, şi nu pot să mi-o iert. Pot doar să aştept şi să mă revanşez faţă de tine prin goluri, nişte goluri care îmi doresc să facă să dispară golul pe care-l avem cu toţii în suflet acum. Îţi mulţumesc, "12"! Hai, România! Cu respect şi (sper) cu tine alături, al tău Keşeru"


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-06-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE