2019-11-19 07:50

Mircea Rednic şi Mirel Rădoi aruncă în luptă rezervele în meciurile din Cupa României

 |  18:47
Mircea Rednic şi Mirel Rădoi aruncă în luptă rezervele în meciurile din Cupa României

Florentin Dincă

Steaua şi Dinamo vor juca astăzi în 16-imile de finală din Cupa României. Ambele echipe vor juca în deplasare în compania unor adversari din eşalonul secund, Universitatea Cluj, respectiv Dacia Unirea Brăila. Tocmai din această caută, Mirel Rădoi şi Mircea Rednic sunt hotărâţi să dea credit jucătorilor tineri sau care au evoluat mai puţin în acest sezon.

Universitatea Cluj – Steaua, ora 20.30, DigiSport, DolceSport, Pro TV

Lotul stelist deplasat la Cluj nu îi are în componenţă pe Stanciu, Toşca, Filip, Râpă şi Kharja, ultimul resimţindu-se după debutul în tricoul roş-albastru contra Chiajnei. În schimb, în lot este prezent Cătălin Carp, moldoveanul transferat de Steaua în această vară, şi care în sezonul trecut a evoluat la Cluj, dar nu la “U”, ci la rivala CFR. “Suntem favoriti, dar privind meciurile din Cupă, ne aşteptam la un meci greu, mai ales că jucăm şi pe terenul lor”, a spus Carp, rezervă eternă în acest sezon. Alături de el, în echipa campioană vor intra pe Cluj Arena jucători gen Cojocaru, Tahar, Tudorie, Enceanu sau Vlad Mihalcea. De partea celaltă, “şepcile roşii” nu mai seamănă deloc cu “şepcile roşii” din sezoanele trecute. Toţi jucătorii sunt chiar studenţi, cu acte în regulă, nefiind deloc cunoscuţi microbiştilor, cu excepţia lui Kovacs şi Calcan.

Steaua, formaţie probabile: Cojocaru – Papp, Carp, Toşca, Guilherme – Muniru, Tahar – Mihalcea, Chipciu, Enceanu – Tudorie

Dacia Unirea Brăila – Dinamo, ora 16.30, DigiSport, DolceSport, Sport.ro

Suspendat, Mircea Rednic are în continuare bătăi de cap cu jucătorii indisponibili din varii motive. Steliano Filip şi Cosmin Matei sunt şi ei suspendaţi. Primul va reveni cu Chiajna, în timp ce mijlocaşul dreapta va fi bun de joc abia la meciul de pe teren propriu cu Astra, din ultima etapă a turului. Gnohere şi Essombe se resimt în continuare după contracturi musculare, însă unul dintre ei va fi sigur introdus în teren, cu orice risc.

Vojnovic, iertat

Penibil în meciul cu CFR Cluj, mijlocaşul Alioşa Vojnovic a stat în tribună alături de Rednic la meciul de la Botoşani. El a fost astfel pedepsit pentru prestaţia jalnică din partida contra ardelenilor. Acum, “Strâmbul” l-a iertat pe mijlocaşul croat şi, neavând nici prea multe soluţii la îndemână, îl va arunca în luptă la Brăila pe fotbalistul adus în această vară şi pus imediat căpitan de echipă.

Patrick e pregătit

Fiul lui Florentin Petre, Patrick, este una dintre surprizele pregătite de Rednic adversarilor de la Dacia Unirea. Mijlocaşul care nu a prins nici 70 de minute în acest sezon, dar a avut timp să marcheze un gol, va fi folosit în banda dreaptă. „Sunt mai pregătit ca niciodată! Îi mulțumim domnului Rednic că ne-a dat această șansă mai multor tineri să demonstrăm ceea ce putem. Dacă nu jucăm în astfel de meciuri, când să jucăm? Ați văzut ce s-a întâmplat cu celelalte echipe din Liga I și nu trebuie să subestimăm partida cu Dacia Unirea Brăila. Suntem Dinamo, ar trebui să ne considerăm favoriți meci de meci. Probleme am avea dacă ne-am subestima adversarul. Nu ne e teamă de o surpriză la Brăila, suntem pregătiți să câștigăm”, a spus Patrick Petre. Pe lângă acesta, antrenorul “câinilor” îi va intruduce în teren pe Iustin Popescu, Corbu, Nedelcearu, Ghomsi, Puljic, Şerban şi Târcoveanu.

Dinamo, formaţie probabilă: Popescu – Corbu, Puljic, Nedelecearu, Ghomsi – Şerban, Târcoveanu – Patrick, Vojnovic, Rotariu – Gnohere

Se mai joacă în Cupa României

ASA Tg. Mureş II – Concordia, ora 16.30

Ripensia Timişoara – Viitorul, ora 20.00

Unirea Tărlungeni – Petrolul, ora 20.00

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-09-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE