"Îmi este foarte dor de echipa naţională. Mi-e dor de băieţi, de suporteri, de tot ce înseamnă atmosfera din preajma unui meci. Chiar şi de zilele lungi de cantonament de la Mogoşoaia. Din păcate, nu pot onora această convocare, pentru jocul cu Insulele Feroe. Viaţa de fotbalist nu e deloc uşoară, am suferit o accidentare la genunchi la un antrenament şi acum fac din nou tratament la clinica din Germania. Voi fi însă cu toată fiinţa mea alături de echipă. Regret că lipsesc şi fiindcă meciul este unul de maximă importanţă. Am ajuns sus, dar ca să rămânem acolo trebuie să trecem şi de acest hop. Să nu uităm că această echipă a câştigat în Grecia. Să nu-i luăm de sus, să nu aşteptăm o ploaie de goluri, punctele vitale pentru noi se obţin cu un gol diferenţă", a scris Marica pe contul personal de Facebook.
Marica face un apel pe această cale şi la suporteri să încurajeze necondiţionat echipa naţională în meciul cu Insulele Feroe. "Băieţii au nevoie de sprijinul vostru, dragi prieteni. De încurajările voastre, de susţinerea voastră până la capăt. Nu trebuie să ne aruncăm orbeşte peste un adversar doar pentru că în trecutul îndepărtat se punea doar problema golaverajului cu Feroe. Am muncit mult să ajungem aici şi trebuie să câştigăm punct după punct pentru a ne oferi o calificare. Sper să se audă încurajările mele strigate din îndepărtata Germanie: Hai România!", încheie Marica.
Pe lângă Marica, Tata Puiu nu se poate baza în atac nici pe Bogdan Stancu, nerefăcut total după operația de la mână. Incert este și Răzvan Raț (PAOK Salonic), accidentat la partida cu Ergotelis din campiontul Greciei.

