2019-08-18 05:47

NEGOIŢĂ se face că vinde DINAMO unor INVESTITORI-fantomă. Ameninţare pentru SUPORTERI

 |  13:10
NEGOIŢĂ se face că vinde DINAMO unor INVESTITORI-fantomă. Ameninţare pentru SUPORTERI

Acţionarul majoritar al FC Dinamo, Ionuţ Negoiţă, a declarat, marţi, că este dispus, pentru a nşpea oară, să vândă clubul. Ba chiar vrea să scadă din suma solicitată pentru vânzarea clubului. "Trei-patru milioane, negociabil", spune el, adăugând că negociază cu trei investitori vânzarea grupării din Ştefan cel Mare, şi că în maximum o lună, clubul va avea alt proprietar. Numai că acei investitori nu prea există. Sunt doar fictivi. Nimeni nu vrea în momentul de faţă să cumpere un club care nu are palmares, ci doar o bază de pregătire, cea de la Săftica, un autocar, un lot de jucători şi locul în Liga 1. Dar are şi datorii, spune el, de doar un milion şi ceva de euro. Negoiţă s-a declarat extrem de dezamăgit de incidentele provocate de fanii dinamovişti la meciul de tristă amintire cu Viitorul de la Ovidiu şi îl bănuieşte pe fostul antrenor al echipei, Mircea Rednic, că s-ar afla în spatele derapajului acestora.

"Sunt suporteri instigaţi de alţii care vor ei să conducă clubul pe banii altora. Ceea ce nu e în regulă. Ori eu am probleme cu capul, ori alţii. În condiţiile în care terminăm prost sezonul trecut, a fost iarna la îndemână, cu toate condiţiiel create, şi am terminat pe 9. Obligatoriu presupune o schimbare. Mie mi se pare foarte ciudat comportamentul unora. Măcar încercăm altă variantă, dacă cineva a fost lăsat să-şi facă treaba şi nu a reuşit, trebuie o schimbare. M-a surprins şi declaraţia, că bine că nu am retrogradat, pentru că nu excludeam, după ce am pus cap la cap nişte lucruri, mi-am dat seama că putea fi şi varianta asta (n.r. - o retrogradare voită). Am vreo trei discuţii, am lăsat mult, aşa, din preţ. Sincer, vreau să-mi recuperez 30-40 la sută din ceea ce am investit, am coborat mai jos de atât şi discuţii sunt. Sper să se finalizeze. Decizia mea am luat-o de vreo doi ani. Înclusiv ce i-am propus domnului Rednic, că îi place să conducă cluburi, să impresarieze, vorbeam serios, să vină, cobor chiar mai jos la preţ decât i-am făcut ofertă publică. Am văzut tot felul de găinari care spun că Negoiţă nu vrea să vândă. Veniţi, negociem, găsim cea mai bună soluţie. N-a venit nimeni, nici măcar liderii suporterilor cu care am avut dialog tot timpul. Nici ei nu au mai venit ca să găsim soluţii pentru Dinamo. Rednic nu m-a căutat nici să zică <uite, dau cinci lei>. L-am tot aşteptat. Vreau o contraofertă, poate e scump, dar e un club totuşi, numai Săftica valorează două milioane, mai are o grămadă de lucruri care ele în sine valorează. Să vină să ducă clubul mai departe decât am putut eu. Cât o fi. Trei, patru milioane, negociabil, vreau  oferă concretă. Cineva să iasă, să spună şi atunci intrăm la negocieri. Dacă nici două milioane nu merită, atunci înseamnă că....", a declarat Negoiţă, la ProX.

Finanţatorul roş-albilor le transmite suporterilor că Dinamo va ajunge în situaţia Rapidului, care a dat faliment, în urma comportamentului lor. "Suporterii o să primească ceea ce merită. Vor primi ceea ce cultivă, aia vor culege. Prin modul acesta de abordare al lor, nu pot primi mai mult decât ce meritau demult, dar am fost eu aşa, băiat bun, şi ceea ce a primit şi Rapidul, şi multe altele. Dacă vor binele lui Dinamo, e bine să susţină echipa şi să le dea încredere, să aibă răbdare, că altfel se alege praful. Dinamo va primi exact ce merită. Sunt suporteri ai lui Dinamo foarte dubioşi, care au sărit calul. Să-şi revină rapid că altfel se alege praful. Nu i-am văzut pe suporteri să se lupte pentru un lucru foarte important, stadionul, dar au venit la mine, la hotel şi au făcut scandal, au dat cu petarde, s-au ales cu dosar penal, nu se va termina bine pentru ei. Să lupt eu pentru toate lucrurile, păi, ce, e stadionul meu? E stadionul statului pentru suporteri. Sunt foarte dezamăgit de comportmanetul unora şi din păcate se lasă influenţaţi de nişte oameni lipsiţi de caracter", a spus omul de afaceri.

Datoriile clubului 'alb-roşu" sunt puţin peste cinci milioane de lei, a spus Negoiţă: "Dinamo are un milion şi puţin, cinci milioane şi ceva de lei (n.r. - datorie). Poate unul, două cluburi din România nu au datorii, celelalte au datorii mult mai mari. Dar nu are la stat, este pe zero certificatul fiscal, e alb. Dacă e mult cinci milioane, vino, domne, cu o contrapropunere, zi două, zi trei. Vino cu suporterii şi negociem direct. Ah, instigaţi, nu faceţi decât rău. Rednic e sincer câteodată, a spus că s-ar bucura să ajungă ca Rapid. A fost şi mâna lui să ne ducă acolo."

Cu toate acestea, Negoiţă are încerdere în jucătorii care au pierdut cu 0-5 meciul cu FC Viitorul, din prima etapă a Ligi I şi în antrenorul Eugen Neagoe.

"Jucătorii care au venit acum, faţă de alte dăţi, au jucat şi nu au jucat oriunde, unul la Astra, unul la Iaşi, unul la Mediaş... Consider că aseară a fost un accident. Neagoe nu e în pericol, nu se iau măsuri la presiunea suporterilor. Nimic nu se schimbă la presiunea suporterilor. Suporterilor le-am dat ocazia de doi ani să facă chetă, câte o sută de euro de fiecare, şi să cumpere clubul şi să-l conducă. Suporterii, dacă vor să conducă, să vină să negociem să le dau clubul", a mai spus el. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE