2019-11-22 01:06

Noi incidente cu suporterii polonezi la intrarea în Arena Națională

 |  22:14
Noi incidente cu suporterii polonezi la intrarea în Arena Națională

Jandarmii bucureșteni au fost nevoiți să folosească gaze lacrimogene după ce mai mulți suporteri polonezi s-au încăierat vineri seară în apropierea zonei Maior Coravu, la intrarea în Arena Națională, unde are loc meciul de fotbal România-Polonia.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei București, Georgian Enache, în urma intervenției jandarmilor, conflictul a fost aplanat.

Potrivit sursei citate, s-au mai înregistrat incidente în care au fost implicați și suporteri români, în zona Iancului.

Naționala de fotbal a României întâlnește vineri, la ora 21,45, pe Arena Națională, echipa Poloniei, adversara sa din Grupa E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018.

Peste 1.000 de jandarmi acționează pentru asigurarea ordinii publice în apropierea Arenei Naționale. Aceștia vor fi sprijiniți de șase ofițeri de poliție polonezi specializați în gestionarea competițiilor sportive cu grad ridicat de risc, care au misiunea de a facilita dialogul și transmiterea principalelor mesaje ale autorităților române.

Totodată, peste 2.000 de polițiști au fost mobilizați în contextul acestui meci de fotbal, Direcția Generală a Poliției Municipiului București precizând că este catalogat cu grad de risc ridicat pe linia ordinii publice.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-11-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE