2019-12-14 04:19

România, în prima urnă valorică la tragerea la sorţi de sâmbătă a preliminariilor Campionatului Mondial din Rusia 2018

 |  18:47
România, în prima urnă valorică la tragerea la sorţi de sâmbătă a preliminariilor Campionatului Mondial din Rusia 2018

Florentin Dincă

Naţionala de fotbal a României îşi va afla sâmbătă adversarii din preliminariile Campionatului Mondial din Rusia 2018. Tricolorii se regăsesc, după mulţi ani, şi foarte surprinzător după rezultatele şi evoluţiile din ultima vreme, în prima urnă valorică, astfel că nu putem avea ca adversară pe Germania, campioana mondială în exerciţiu, Belgia, Olanda, Portugalia, Anglia, Spania, Croaţia şi Ţara Galilor.

Tragerea la sorţi va avea loc sâmbătă, la Sankt Petersburg, iar din partea României vor fi prezenţi la eveniment preşedintele FRF Răzvan Burleanu şi selecţionerul Anghel Iordănescu. La ultima tragere la sorţi, pentru preliminariile EURO 2016, din Franţa, cei doi oficiali ai FRF au ţinut noroc echipei naţionale, care a picat în cea mai uşoară grupă posibilă, cu Grecia, Ungaria, Irlanda de Nord, Finlanda şi Insulele Feroe.

Cele 52 de echipe naţionale care vor porni la drum în preliminariile CM 2018 vor fi repartizate în nouă grupe (7 grupe de câte 6 şi două grupe de 5). Forul european a solicitat ca Anglia, Franţa, Germania, Italia, Spania şi Olanda să meargă în grupe de câte şase echipe, informează frf.ro. Câştigătoarele celor 9 grupe vor mege direct la turneul final din Rusia, în timp ce opt din cele nouă echipe plasate pe locul secund în grupe, vor disputa un baraj tur-retur, din care vor rezulta alte 4 echipe calificate la Mondial.

Urnele la tragerea sunt următoarele:

Urna 1: Germania, Belgia, Olanda, Portugalia, România, Anglia, Ţara Galilor, Spania, Croaţia

Urna 2: Slovacia, Austria, Italia, Elveţia, Cehia, Franţa, Islanda, Danemarca, Bosnia-Herţegovina

Urna 3: Ucraina, Scoţia, Polonia, Ungaria, Suedia, Albania, Irlanda de Nord, Serbia, Grecia

Urna 4: Turcia, Slovenia, Israel, Irlanda, Norvegia, Bulgaria, Feroe, Muntenegru, Estonia

Urna 5: Cipru, Letonia, Armenia, Finlanda, Belarus, Macedonia, Azerbaijan, Lituania, Moldova

Urna 6: Kazahstan, Luxemburg, Liechtenstein, Georgia, Malta, San Marino, Andorra

Programul preliminariilor

Etapa 1: 4-6 septembrie 2016

Etapa 2: 6-8 octombrie 2016

Etapa 3: 9-11 octombrie 2016

Etapa 4: 11-13 noiembrie 2016

Etapa 5: 24-26 martie 2017

Etapa 6: 9-11 iunie 2017

Etapa 7: 31 august-2 septembrie 2017

Etapa 8: 3-5 septembrie 2017

Etapa 9: 5-7 octombrie 2017

Etapa 10: 8-10 octombrie 2017

Play-off (tur): 9–11 noiembrie 2017

Play-off (retur): 12–14 noiembrie 2017

Turneul final (Rusia, 2018): 14 iunie–15 iulie 2018


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-07-20

In legatura cu acest articol...

Naţionala României va reveni în TOP 10 FIFA cu jucători care evoluează în lumea a doua spre a treia a fotbalului mondial




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE