2019-08-24 21:56

Ronaldo rămâne pe Bernabeu până în 2021

 |  18:26
Ronaldo rămâne pe Bernabeu până în 2021

Atacantul portughez Cristiano Ronaldo va semna astăzi sau mâine noul acord cu Real Madrid, jucătorul urmând să rămână la echipa madrilenă până când va împlini 36 de ani, scriu jurnaliştii de la cotidianul Marca.

Ronaldo a semnat primul contract în 2009, când a venit la Real, iar următorul va fi semnat până la 30 iunie 2021, când jucătorul va avea 36 de ani şi 12 sezoane petrecute în tricoul blanco.

Marca notează că Ronaldo este considerat un simbol la Real Madrid, unde va fi în continuare cel mai bine plătit jucător din lot, deşi de curând se zvonise că noul contract semnat Gareth Bale ar putea fi la acelaşi nivel salarial cu cel al lusitanului, cifrat la 20 de milioane de euro net anual. Cristiano Ronaldo are 31 de ani şi joacă la Real Madrid din 2009, când a fost transferat de la Manchester United. Opt trofee a câştigat Ronaldo cu Real Madrid, dintre care cele mai importante sunt cele două  UEFA Champions League (2014 şi 2016) şi campionatul în La Liga (2011-12).

Portughezul a marcat 371 de goluri şi a oferit 119 pase de gol în 359 de meciuri disputate de când a ajuns pe Santiago Bernabeu pentru suma record la acea vreme, 94 de milioane de euro.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-11-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE