2019-11-21 00:54

Şanse mari să avem brigadă şi la turneul final din Rusia. Haţegan, în probe pentru CM 2018

 |  19:40
Şanse mari să avem brigadă şi la turneul final din Rusia. Haţegan, în probe pentru CM 2018

Ovidiu Haţegan se află pe cai mari. După ce a oficiat două partide din faza grupelor la Campionatul European din Franţa, centralul român a fost inclus şi pe lista lărgită a arbitrilor care vor conduce meciuri la turneul final mondial de peste doi ani din Rusia. Meritul pentru aceste realizări este în mare al lui Haţegan, însă să nu uităm aici şi de aportul important al lui Kyros Vassaras, preşedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, om extrem de influent la FIFA.

În vârstă de doar 36 de ani, Ovidiu Haţegan a fost invitat de FIFA la un seminar pe probleme de arbitraj. Evenimentul va avea loc luna viitoare, la Zurich, iar aici vor participa 20 de centrali din Europa. Dintre aceştia, în urma prestațiilor din următorul an şi jumătate, 15 dintre ei vor fi desemnaţi să oficieze la Campionatul Mondial din Rusia. Alături de Hațegan, vor merge în Elveția și asistenții acestuia, Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe.

Lista arbitrilor europeni pentru Mondial

Felix Brych                      Germania

Cunet Cakir                     Turcia

Mark Clattenburg            Anglia

William Collum                Scoţia

Jonas Eriksson                 Suedia

Ovidiu Haţegan                România

Sergei Karasev                Rusia

Viktor Kassai                  Ungaria

Pavel Kralovec                Cehia

Bjorn Kuipers                  Olanda

Antonio Mateu Lahoz      Spania

Szymon Marciniak           Polonia

Milorad Mazic                 Serbia

Svein Oddvar Moen        Norvegia

Nicola Rizzoli                  Italia

Gianluca Rocchi               Italia

Tasos Sidiropoulos          Grecia

Damir Skomina                Slovenia

Artur Soares Dias            Portugalia

Clement Turpin                Franţa

Şi la fete stăm bine

De asemenea, arbitrajul românesc ar putea avea reprezentante la Campionatul Mondial de Fotbal Feminin din 2019, care se va disputa în Franța. La același seminar din Elveția au fost invitate și Teodora Albon și Cristina Dorcioman. Amândouă se află pe lista extinsă pentru a arbitra la Women World Cup 2019. De altfel, Teodora Albon a avut privilegiul de a oficia aseară meciul de deschidere dintre Suedia şi Africa de Sud, în competiţia feminină de fotbal de la Jocurile Olimpice de la Rio. Ea a fost ajutată la linii de conaţionala Petruţa Iugulescu şi de slovaca Maria Súkeníková.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-08-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE