2019-10-19 07:39

Steaua Bucureşti forţează regulamentul

 |  16:59
Steaua Bucureşti forţează regulamentul

Clubul Sportiv al Armatei va avea echipă de fotbal de seniori începând cu sezonul 2017/2018, iar obiectivul formaţiei, coordonate de legendarul Marius Lăcătuş, va fi promovarea succesivă până în Liga 1, în sezonul 2020/2021. Generalii au început să tragă sforile la FRF şi la AMFBca formaţia să fie înscrisă în liga a patra, fapt ce contravine regulamentului în vigoare, care spune clar şi la obiect că orice echipă nou-înfiinţată în Bucureşti şi Ilfov va porni la drum din liga a cincea.

Conducerea CSA Steaua, prin vocea colonelului Cristian Petrea, președintele clubului, susţine că a discutat deja cu Asociația Municipală de Fotbal București, precum și cu Federația Română de Fotbal, și va putea înscrie echipa nou înființată direct în Liga a IV-a, și nu în cea de-a V-a. "Am avut discuții cu AMFB și cu FRF și suntem convinși că atunci când vom depune cererea de înscriere în Liga a IV-a vom îndeplini toate criterii de eligibilitate, și aici vorbim de infrastructură, palmares, antrenori cu licențe și un centru de copii și juniori. Departamentul juridic al CSA Steaua și AMFB lucrează și suntem convinși că avem acoperirea legală de a evolua direct în Liga a IV-a", a declarat Petrea. Numai că, stupoare, oficialii AMFB neagă discuţiile şi întăresc ideea că regulamentul în vigoare interzice echipelor nou-înfiinţate să intre în liga a patra, ci sunt nevoite să o ia de jos de tot, adică din liga a cincea.

“Vom juca pe Ghencea, sper ca suporterii să vină lângă echipă”

Noul director tehnic a explicat că noua echipă va putea evolua în Liga I în 2020 chiar dacă aparține unui club departamental. "Mă simt onorat să fac parte din proiectul CSA Steaua. Știu că mă așteaptă o muncă foarte grea, un drum lung, dar sper ca împreună cu cei din conducerea clubului să realizăm și să ajungem în Liga I. Să sperăm că vom avea susținerea suporterilor și încet-încet să devenim o echipă puternică stimată atât pe plan intern, cât și pe plan internațional, mai târziu. Vom juca pe terenurile din Ghencea. Încercăm să acoperim toate prevederile regulamentare, iar la Liga a IV-a există un minim de 500 de locuri pe care trebuie să-l asiguri. Iar acest lucru e realizabil pentru că terenul 5 are în dotare și tribune. În Liga a III-a și a II-a vom găsi alte variante în funcție de reglementările. Fiecare suporter e liber să aleagă, ca la televizor, dacă nu îți convine un canal atunci schimbi. Cred că prin ceea ce reprezintă brandul Steaua să atragem cât mai mulți fani", a afirmat Lăcă.

“Fiara” a mai menționat că noua echipă de seniori va fi formată din tineri, dar și din jucători cu experiență. "Credeți că vor veni jucători așa de consacrați să evolueze în Liga a IV-a? Nu e chiar așa de simplu. Vom încerca să avem în componență jucători sub 19 ani, dar și unii de 23-24 de ani. Sunt conștient ca nu e simplu, dar sper să găsim soluții. Eu sunt deschis la discuții cu oricine, cu impresari, cluburi și așa mai departe. Nu exclud nicio variantă. Modelul de academie care este de urmat este cel al lui Hagi. Nu se poate face peste noapte, dar este un model. La fel și Gică Popescu îmi poate da sfaturi în ceea ce privește centrul de copii și juniori", a încheiat directorul tehnic.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-12-14



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE