2019-11-22 23:20

Steaua şi Petrolul au fost doar amendate pentru comportamentul huliganic al fanilor la meciul direct

 |  18:34
Steaua şi Petrolul au fost doar amendate pentru comportamentul huliganic al fanilor la meciul direct

Florentin Dincă

Nimeni nu mai înţelege cum judecă cazurile membrii Comisiei de Disciplină a FRF. Dacă la anumite meciuri, pentru câteva petarde se suspendă etape bune stadioanele echipelor gazdă, acum, când în debutul derby-ului din week-end de pe Ilie Oană, dintre Petrolul şi Steaua, s-au aruncat timp de 10 minute cu scaune şi petare între suporteri, Comisia nu a dictat nici o suspendare, ci doar a ars la bani cele două cluburi, cu 40.000 de lei, respectiv 30.000 de lei.

Fanii au continuat apoi să arunce cu torţe pe tot parcursul meciului. Mai mult, în tribune au avut loc incidente reprobabile între suporteri, iar crainicul stadionului a făcut de nenumărate ori apel la spectatori, pentru a înceta să mai folosească materiale pirotehnice.

 Interesant sau nu, fanii celor două echipe erau super-recidivişti. Şi mai interesant este că Steaua va juca în această etapă alt derby, cu Astra Giurgiu în Ghencea, şi avea nevoie de susţinerea propriei galerii.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-09-24



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE