Telekom Sport a aflat că echipa la care pleacă Răzvan Lucescu este Al Hilal, care în ultimul sezon a terminat pe locul doi. Oficialii clubului saudit au fost de acord să-i plătească clauza de 2 milioane de euro şi l-au atras cu un salariu foarte mare. Arabii susţin că Răzvan Lucescu va avea un salariu anual de 4 milioane de dolari.
La Al Hilal, Răzvan Lucescu îi va antrena pe Sebastian Giovinco (fost jucător la Juventus), Bafetimbi Gomis (fost jucător la Lyon, Swansea, Marseille şi Galata) şi Jonatan Soriano (fost jucător la FC Barcelona şi Salzburg).
Cel puţin asta susţine Gazzetta, un cotidian din Grecia care anunţă că între antrenorul român şi patronul Ivan Savvidis a avut loc o discuţie care ar urma să ducă la despărţirea de PAOK a omului care a adus titlul de campioană pe Toumba Stadium.