2019-11-22 23:12

Trei “piese” noi cu Elveţia. Iordănescu se gândeşte să-i introducă titulari pe Sânmărtean, Torje şi Keşeru

 |  18:22
Trei “piese” noi cu Elveţia. Iordănescu se gândeşte să-i introducă titulari pe Sânmărtean, Torje şi Keşeru

Înfrângerea dramatică şi în acelaşi dureroasă cu Franţa a lăsat urme printre tricolori. Efortul depus de unii jucători, dar şi forma slabă arătată de alţii, îl determină pe Anghel Iordănescu să ia în calcul introducerea a câtorva nume noi în meciul cu Elveţia.

Chiar dacă a greşit cu Franţa, Tătăruşanu nu se află pe lista celor săriţi din schemă. La fel, nici cei patru care au alcătuit linia defensivă şi au făcut-o foarte bine contra “cocoşilor”: Săpunaru, Grigore, Chiricheş, Raţ. Jocul slab al lui Hoban din faţa apărării l-ar putea trece pe acesta pe banca de rezerve, iar în locul său să apară mai ofensivul Lucian Sânmărtean. În aceste condiţii, România urmează să joace cu un singur închizător, Mihai Pintilii, cel care a făcut un joc solid cu Franţa. În banda dreaptă, Tata Puiu vrea mai mai mult pe faza ofensivă, astfel că Torje are şanse mari să apară din primul minut contra Elveţiei, în locul lui Adi Popa, stelistul dezamăgind în primul meci. Bine, el a şi avut mai mult sarcini defensive cu Franţa. Stanciu şi Bogdan Stancu şi Nicuşor Stanciu rămân printre titulari. Nu la feld e sigur de postul său este Florin Andone. Vârful Cordobei s-a zbătut mult, dar în van, cu uriaşii fundaşi francezi, iar selecţionerul României ia în calcul ca în meciul cu Elveţia să joace cu Keşeru, un jucător mai tehnic şi cu execuţie, care s-ar putea descurca mai bine în faţa cuplului Schar – Djourou.

Dr. Grigore surprinde: “Meciul cu Elveţia nu e decisiv”

Eşecul în faţa Franţei îi obligă pe tricolori să obţină cel puţin un punct în meciul următor cu Suedia, pentru calificarea mai departe din grupe. Ciudat însă, dar partida de miercuri nu este văzută de Dragoş Grigore ca fiind una decisivă. "Atât Elveţia cât şi Albania sunt două echipe incomode, două echipe bune. Vor fi două meciuri la fel de dificile ca acela cu Franţa. Meciul cu Elveţia e important, dar nu cred că este decisicv. Vom intra pe teren cu gândul să câştigăm acest meci. Ştim că va fi dificil, dar la finalul meciului sper să ne putem bucura. Din nefericire nu am scos nici un punct cu Franţa. Trebuie să uităm meciul, să mergem mai departe şi să jucăm la fel şi cu Elveţia. Am avut aceleaşi trăiri pe care le am în orice competiţie. Nu ar trebui să ne gândim foarte mult că suntem pentru prima dată la Campionatul European şi să ne afecteze aceste lucruri. Sunt totuşi emoţii care te pot ajuta în timpul meciului. Sper ca la finalul competiţiei să se mândrească românii cu echipa noastră", a declarat Grigore într-o conferinţă de presă.

Stanciu şi presiunea numărului 10: “Nu mă mai comparaţi cu Hagi sau cu Mutu”

Noul număr 10 al naţionalei, Nicolae Stanciu, simte presiunea numărului “greu” de pe spate, purtat în trecut de jucători mari. “Hagi și Mutu au fost unici în istoria naționalei. Nu am cerut eu și nici nu mi-am propus să joc cu numărul 10 la națională. Francezii îl au ca număr 10 pe Gignac și înainte l-a purtat Zidane, iar la ei nu se pune presiune sau nu face atât tam-tam. Lumea ar trebui să înceteze să mă mai compare pe mine sau pe alt jucător care poartă 10 la națională cu Hagi și Mutu, pentru că deocamdată e greu să ajungem la valoarea lor și să facem ce au făcut ei pentru națională”, a declarat Nicolae Stanciu.

Va fi mult mai greu de acum încolo, mai ales că Elveția a câștigat. Trebuie să atacăm și va fi mult mai greu pentru noi

Cosmin Olăroiu

PROGRAMUL ZILEI LA EURO

GRUPA D

Spania – Cehia ora 16.00, DolceSport 1

Spania: Casillas – Juanfran, Pique, Ramos, Alba – Busquets, Thiago – Koke, Iniesta, Silva – Nolito

Cehia: Cech - Gebre Selassie, Suchy, Sivok, Kadlec – Dockal, Darida – Plasil, Krejci, Rosicky – Necid

GRUPA E

Irlanda – Suedia, ora 19.00, DolceSport 1

Irlanda: Given – Coleman, O’Shea, Ward, Brady – McGeady, Whelan, Quinn, Walters – R. Keane, Long

Suedia: Isaksson – Lustig, Granqvist, Lindelof , Olsson – Kallstroem, Ekdal – Zengin, Larsoon, Lewicki – Ibrahimovic

GRUPA E

Belgia – Italia, ora 22.00, Pro TV şi Dolcesport 1

Belgia: Courtois – Alderweireld, Vermaelen, Denayer, Vortonghen – Nainggolan, Fellaini, Witsel – De Bruyne, Lukaku, Hazard

Italia: Buffon – Barzagli, Bonucci, Chiellini – Candreva, Motta, Parolo, Sturaro, El Shaarawy – Insigne, Pelle


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-06-12

Mai multe imagini:
Trei “piese” noi cu Elveţia. Iordănescu se gândeşte să-i introducă titulari pe Sânmărtean, Torje şi Keşeru
zoom




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE