2019-10-21 02:57

Tricolorii mici, VICTORIE FABULOASĂ în fața Angliei! REZUMATUL video

 |  21:48
Tricolorii mici, VICTORIE FABULOASĂ în fața Angliei! REZUMATUL video

Nationala de tineret a Romaniei a obtinut o victorie de poveste in etapa a doua a fazei grupelor de la Campionatul European trecand cu scorul de 4-2 de reprezentativa similara a Angliei.

A fost o partida in care "tricolorii" mici su suferit si au reusit sa invinga cu doua goluri inscrise pe final. Duelul de la Cesena a inceput excelent pentru formatia lui Radoi, Ivan si Man ratand doua ocazii incredibile in primul sfert de ora, scrie Ziare.com.

Anglia, cea care ne speria cu fizicul jucatorilor sai si cu ritmul infernal de joc, a fost foarte timida in exprimare in prima parte, avand avantaj numai la capitolul posesie.

Partea secunda a inceput cu un forcing al adversarilor, romanii fiind masati in propria treime de teren si degajand de multe ori in disperare de cauza.

Lucrurile s-au schimbat in minutul 75, atunci cand Florinel Coman a inventat un dribling prin care a scos o lovitura de la 11 metri, iar Puscas a reusit sa transforme penaltiul fixandu-l pe portar pe linia portii.

Englezii au egalat rapid, dupa numai 3 minute, Gray reusind sa puncteze cu un sut excelent plasat, Radu reusind sa stearga putin balonul, fara sa il poata devia in afara terenului.

Am reusit sa inscriem pentru 2-1 prin Ianis Hagi, cel care a profitat de o gafa a unui englez, a driblat scurt si a marcat cu un sut pe coltul scurt.

Nebunia a continuat si dupa un minut Anglia ne-a egalat inca o data pe fondul unei lipse de concentrare a jucatorilor din defensiva.

Finalul de meci i-a apartinut lui Coman, care a marcat de doua ori. Mai intai, in minutul 89, a tras de la distanta, iar portarul Henderson a scapat mingea in plasa, pentru ca apoi, in minutul 93, sa trimita in poarta cu un vole superb.

A fost o partida in care portarul Andrei Radu a avut o serie de interventii fabuloase, iar Pascanu a fost pe alocuri imperial in defensiva. Nu trebuie sa il uitam nici pe Stefan, cel care a salvat un gol ca si facut respingand de pe linia portii.

Romania se impune in fata Angliei si, cu 6 puncte dupa doua etape, este ca si calificata in semifinalele Campionatului European de tineret.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-21

GALERIE MEDIA




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE