2019-06-17 14:17

UEFA judecă pe 23 octombrie incidentele de la meciul România – Ungaria. Aproape sigur meciul cu Irlanda de Nord se va disputa cu porţile închise

 |  18:52
UEFA judecă pe 23 octombrie incidentele de la meciul România – Ungaria. Aproape sigur meciul cu Irlanda de Nord se va disputa cu porţile închise

Florentin Dincă

Raportul cu incidentele de la partida România – Ungaria 1-1, din preliminariile EURO 2016, au ajuns pe mâna Comisiei de Disciplină a UEFA. Oficialii forului european vor analiza pe 23 octombrie dosarul, şi numai o minune ne-ar mai putea scăpa de o suspendare a terenului propriu la meciul cu Irlanda de Nord, de pe 14 noiembrie, următorul joc al tricolorilor în campania de calificare pentru turneul final din Franţa.

În mod normal, Federaţia Română de Fotbal ar fi trebuit sancţionată cu o amendă de câteva zeci de mii de euro în urma regretabilelor incidente petrecute la disputa cu maghiarii, însă suporterii români sunt recidivişti, iar UEFA are toleranţă zero la astfel de manifestări, la fel ca şi în cazurile de rasism.

“O procedură disciplinară a fost deschisă după meciul din Grupa F, dintre România şi Ungaria (1-1), din 11 octombrie, de la Bucureşti.Românii vor fi judecaţi pentru comportament rasist, pentru incidentele între suporteri (articolul 16 (2) (h) din Regulamentul Disciplinar al UEFA), pentru aprinderea şi aruncarea în terenul de joc a torţelor şi petardelor (articolul 16 (2) (b) & (c)), pentru folosirea de lasere (articolul 16 (2) (d), dar şi pentru conduita inadecvată a echipei (n.r - peste cinci cartonaşe galbene primite) (articolul (15) (4)).Ungurii vor fi analizaţi pentru comportament rasist (articolul 14 al Regulamentului Disciplinar al UEFA); incidente între suporteri (articolul 16 (2) (h)), aprinderea de torţe (articolul 16 (2) (c)); conduită inadecvată a echipei (peste cinci cartonaşe galbene) (articolul (15) (4))”, se arată într-un comunicat al forului de la Nyon.

La finalul meciului respectiv, aproximativ 30 de suporteri români au fost duşi la secţiile de poliţie. Cinci fani au fost interzişi de a merge la stadion timp de un an, iar 46 de suporteri au avut nevoie de îngrijiri medicale.

UEFA judecă pe 23 octombrie incidentele de la meciul România – Ungaria. Aproape sigur meciul cu Irlanda de Nord se va disputa cu porţile închise
zoom
Arabii sunt siguri că Piţurcă e al lor

Preşedintele clubului Al Ittihad, Ibrahim Mansour Al Balwi, se află de câteva zile la Bucureşti, iar aseară trebuia să aibă o nouă rundă de negocieri cu Victor Piţurcă. Oficialul este ferm convins că selecţionerul naţionalei îşi va rezolva problemele cu Federaţia Română de Fotbal şi va semna cât de curând contractul cu gruparea saudită: “Îl aşteptăm pe domnul Piţurcă pentru discuţii. Lucrurile sunt în stand-by. El trebuie să îşi rezolve treburile cu naţionala. Nu vrem să îi plătim clauza. Piţurcă şi-a luat angajamentul că şi-o va plăti singur. Avem încredere că situaţia se va rezolva, de fapt suntem siguri de acest lucru. Nu am discutat cu nimeni din Federaţia Română de Fotbal şi nici nu avem de ce s-o facem, e treaba lui Piţurcă să îşi rezolve lucrurile, de asta se ocupă el personal. Nu a cerut nici un jucător la echipă până acum, probabil că asta se va întâmpla de abia din sezonul următor”, a spus la DigiSport Ibrahim Al Balwi.

UEFA judecă pe 23 octombrie incidentele de la meciul România – Ungaria. Aproape sigur meciul cu Irlanda de Nord se va disputa cu porţile închise
zoom
Contra: “Sunt dispus să vin la naţională. Postul de selecţioner e tentant”

Cosmin Contra a salvat pe Getafe în sezonul trecut de la retrogradare, dar în prezent nu este sigur de postul său. Adus la echipă de boss-ul Angel Torres, Guriţă se vede acum într-o postură ingrată, după ce clubul este pe cale să fie achiziţionat de omul de afaceri iranian Hossein Hedayati. Noul patron vrea să numească alt antrenor, în pole-position fiind turcul Musfata Denizli, aşa că fostul internaţional ar fi încântat dacă Răzvan Burleanu şi echipa de la Federaţie s-ar gândi la el pentru postul de selecţioner al României. ”Acest post e mereu tentant. Nu cred că Piţurcă va pleca acum. Eu sunt dispus să discut cu cei din Federaţie, dar nu depinde doar de mine. Am contract cu Getafe. Orice antrenor ar veni la naţională va avea acum o misiune mai ușoară”, a spus la Digisport Cosmin Contra. Alte două nume vehiculate pentru a prelua reprezentativa tricoloră sunt cele ale lui Cosmin Olăroiu şi Walter Zenga.

UEFA judecă pe 23 octombrie incidentele de la meciul România – Ungaria. Aproape sigur meciul cu Irlanda de Nord se va disputa cu porţile închise
zoom
Caracterele tari se văd în momentele grele! BRAVO băieţi pentru victoria din Finlanda! Hai România!, Ciprian Marica, atacant România

Selecţionerul Irlandei de Nord: “Venim la Bucureşti să câştigăm”

Selecţionerul performerei Irlanda de Nord, Michael O'Neil, spune că echipa sa va veni la Bucureşti ca să câştige meciul cu România din preliminariile EURO 2016. Tehnicianul afirmă că nu se aştepta la un asemenea parcurs al formaţiei sale, adăugând totodată că obiectivul reprezentativei Irlandei de Nord era să obţină şase puncte în patru meciuri. “Vom veni la Bucureşti să câştigăm. În Grecia şi în România sunt jocuri în care ai numai de câştigat. Le-am spus jucătorilor că dacă vom avea şase puncte după patru meciuri ar trebui să fim mulţumiţi. Jucătorii sunt încântaţi, dar, după cum au jucat, nu cred că sunt surprinşi de aceste rezultate”, a spus O'Neil.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-10-15

In legatura cu acest articol...

Finlanda – România, scor 0-2, rezumat VIDEO, în preliminariile EURO 2016

Victor Piţurcă: Impresarul meu poartă discuţii cu unele cluburi. M-aş bucura să apară o ofertă de nerefuzat

VICTOR PIŢURCĂ NEGOCIAZĂ IAR CU AL-ITTIHAD. Președintele Răzvan Burleanu îi dă ultimatum: “Să ne spună clar. Mai eşti sau nu mai eşti selecţioner? Avem varianta de rezervă”




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE