George Simion declară că nu s-a comis niciun act de violenţă când a intrat în Primăria Timişoarei

Publicat: 14 ian. 2022, 20:45, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
George Simion declară că nu s-a comis niciun act de violenţă când a intrat în Primăria Timişoarei

Deputatul George Simion, copreşedinte al AUR, a declarat vineri că nu s-a comis niciun act de violenţă când a intrat în Primăria Timişoarei, menţionând că nu a fost „vreun poliţist local sau vreo altă autoritate” care să-l întrebe ceva.

Ce a spus Dominic Fritz (primarul Timişoarei – n.r.) e o minciună sfruntată. Oamenii aceia nu erau aduşi cu autocarul, nu avem nicio legătură cu Noua Dreaptă, care avea un protest la jumate de oră după. (…) Nu s-a comis niciun act de violenţă, noi am intrat în Primăria Timişoarei fără să vină vreun poliţist local sau vreo altă autoritate să ne întrebe ceva. Nici de certificat, nici ce vrem”, a transmis Simion presei.

El a adăugat că abia când a ajuns la etajul I al instituţiei, a fost interpelat de o persoană, care nu s-a recomandat şi căreia i-a spus scopul vizitei, acela de a obţine o audienţă pentru o persoană care nu ar fi reuşit să facă acest lucru de o lună şi jumătate.

”A venit un domn care nu s-a recomandat ”

„Abia când am ajuns la etajul I, a venit un domn care nu s-a recomandat – aflăm din postarea domnului Fritz că ar fi managerul oraşului – şi am cerut ceea ce voiam de la început, o audienţă pentru Ioan Bânciu, a cărui soţie a fost ucisă de dictatura lui Ceauşescu, care de o lună şi jumătate nu este primit în audienţă. Nici el, nici alţi timişoreni, de domnul Fritz sau de un viceprimar. Asta am cerut, nu s-a comis nicio violenţă. O să pun, pe pagina mea de Facebook, imaginile de acolo”, a susţinut Simion.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz (USR), a declarat vineri că „o bandă de membri şi simpatizanţi ai AUR, în frunte cu George Simion”, au pătruns ilegal în sediul primăriei ‘‘prin forţă fizică”, cu scopul de a crea „haos şi panică în instituţie şi printre timişorenii” care se aflau în sediu.