2020-05-30 22:18

Cristina Neagu critică decizia FRH de a “îngheţa” campionatul

 |  16:05
Cristina Neagu critică decizia FRH de a “îngheţa” campionatul

Cristina Neagu, starul lui CSM Bucureşti, critică decizia Federaţiei Române de Handbal de a “îngheţa” campionatul cu clasamentul actual şi a nu acorda titlurile de campioană.

“Sezonul 2019-2020 a început sub semnul întrebării pentru mine, din cauza problemelor la genunchi. Am început totuşi să joc şi într-un timp foarte scurt am reuşit să revin la forma dinaintea accidentării şi am jucat la cel mai înalt nivel. Apoi, sportul a fost şi el oprit de către pandemia de Coronavirus. A urmat o perioadă de incertitudini şi n-am ştiut dacă vom reuşi să terminăm acest sezon pe terenul de handbal. Astăzi, Federaţia Română de Handbal a decis să îngheţe campionatul cu clasamentul actual. Este o decizie nedreaptă care ne dezavantajează. Eram echipa favorită să câştigăm titlul în acest sezon, şi singurul motiv pentru care eram pe locul 2 în acest moment, îl reprezenta faptul că aveam un meci mai puţin disputat decât alte echipe. O restanţă pe care cel mai probabil am fi câştigat-o. Sper să primim wild-card si să jucăm în Liga Campionilor în sezonul viitor, acolo unde ne este locul şi ar fi trebuit să fim calificate direct. Vreau să mulţumesc tuturor celor care ne-au susţinut pe parcursul acestui sezon şi sper să ne bucurăm curând de handbal, cu săli pline şi spectacol pe teren. Aveţi grijă de voi şi să ne revedem sănătoşi!”, a scris Neagu pe Facebook.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-05-18

In legatura cu acest articol...

OFICIAL. Adio titluri de campioană în acest sezon în Liga Naţională masculină şi feminină de handbal




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE