2019-10-24 07:41

HANDBAL. Soartă potrivnică pentru echipele româneşti

 |  18:55
HANDBAL. Soartă potrivnică pentru echipele româneşti

Florentin Dincă

HCM Roman va da piept în optimile Cupei Cupelor la handbal feminin cu puternica echipă daneză FC Midtjylland, potrivit tragerii la sorți efectuate ieri la Viena. HCM va juca prima manșă pe teren propriu, pe 7 sau 8 februarie, în timp ce returul va avea loc pe 14 sau 15 februarie.

Dacă româncele au trecut în turul al treilea de IK Skuru (Suedia), după 30-30 și 24-19, ambele partide disputate în România, nordicele au eliminat în faza precedentă formația rusă Kuban Krasnodar, participantă la turneul Final Four al Ligii Campionilor anul acesta, cu 34-23 și 31-17, ambele meciuri jucate la Ikast.

Pe de altă parte, Corona Brașov și Dunărea Brăila nu au avut nici ele parte de şansă la tragerea la sorţi. Echipa de sub Tâmpa, câștigătoare a Cupei Challenge în 2006, va da peste rusoaicele de la Astrahan Astrahanocika. Primul meci este programat în deplasare, pe 7 sau 8 februarie, iar manșa a doua pe 14 sau 15 februarie, la Braşov. Corona a trecut în turul al treilea de Iuventa Michalovce (Slovacia), cu 31-28 și 34-27, în timp ce Astrahanocika a pierdut prima manșă cu formația elenă OFN Ionias, scor 27-28, dar a câștigat la scor pe teren propriu, cu 44-22. HC Dunărea Brăila va înfrunta formația franceză Issy Paris Hand, finalistă a Cupei Challenge în sezonul trecut. Primul meci va avea loc în Hexagon, pe 7/8 februarie, iar manșa a doua la Brăila, pe 14 sau 15 februarie, potrivit Agerpres. Dunărea a dispus în turul al treilea de formația portugheză Alavarium/Love Tiles, cu 40-21 și 34-22, în timp ce Issy Paris Hand a eliminat pe Ankara Yenimahalle BSK, după 26-23 acasă și 22-23 în Turcia.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-11-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE