2019-12-15 01:24

PREMIERĂ LA NAŢIONALA DE FETE. Tomas Ryde e alesul!

 |  18:12
PREMIERĂ LA NAŢIONALA DE FETE. Tomas Ryde e alesul!

Florentin Dincă

Telenovela “Vreau selecţioner pentru naţionala feminină de handbal” s-a încheiat luni. Din sumedenia de nume propuse, autohtone sau de peste hotare, Federaţia Română de Handbal l-a ales pe danezul Tomas Ryde. Ex-antrenor la Viborg, tehnicianul nordic are ca obiectiv calificarea la Campionatul Mondial, programat în luna decembrie a acestui an chiar la el acasă, în Danemarca.

”Suntem foarte bucuroşi ca domnul Tomas Ryde a acceptat să colaborăm. Sperăm să fie cuplul de antrenori care să aducă performanţele dorite de noi toţi”, a spus preşedintele FR de Handbal, Alexandru Dedu.

Tomas Ryde, în vârstă de 55 de ani, a mai fost în urmă cu şapte ani aproape de a prelua echipa României, însă preşedintele de atunci, Cristian Gaţu, a fost înduplecat de antrenorii români să-l refuze într-un final pe tehnicianul danez. Ryde are în palmares o trofeul Ligii Campionilor, câştigat cu Viborg, pe vremea când la echipă activa şi extrema Cristina Vărzaru.

“Sunt foarte entuziasmat că mi s-a oferit oportunitatea de a fi antrenorul principal al echipei feminine de handbal a României. Ce îmi place la jucătorele românce e că sunt foarte calificate din punct de vedere tehnic şi că joacă foarte corect. Sunt sigur că vom face lucruri extraordinare împreună. Obiectivele? Campionatul Mondial şi Olimpiada de la Rio”, a fost prima reacţie a lui Tomas Ryde.

 

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-03-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE