2020-08-03 15:47

4 Iulie: Lucruri probabil NEȘTIUTE despre Ziua Independenței SUA

 |  00:06
4 Iulie: Lucruri probabil NEȘTIUTE despre Ziua Independenței SUA

La 4 iulie, SUA marchează semnarea Declaraţiei de Independenţă a Statelor Unite ale Americii, în anul 1776. Actul parafează desprinderea a 13 colonii britanice de pe noul continent de Coroana Marii Britanii - reprezentând, practic, actul de naştere al Statelor Unite ale Americii.

Există câteva lucruri care nu prea sunt știute despre data 4 iulie, după cum nota TheFw.com. Cum ar fi faptul că America nu și-a declarat independența pe 4 iulie. Se crede că primul Congres Continental al Americii a declarat independența față de monarhia britanică pe 4 iulie 1776. Dar votul oficial a avut loc cu două zile înainte, Declarația fiind publicată în ziare pe 4 iulie. De asemenea, legenda americană spune că atunci când votul a fost oficiat, toți delegații au semnat Declarația în aceeași zi, moment ilustrat adesea în picturile populare. Însă, în realitate, a trecut o lună până au semnat toți reprezentanții documentul. Singura persoană care semnase Declarația pe 4 iulie a fost John Hancock.

Președinți decedați în același an

Totodată, dacă data publicării Declarației de Indepen dență a creat impresia că 4 iulie este ziua oficială a independenței Americii, moartea celor doi fondatori ai declarației în această zi a marcat în istorie Ziua Independenței, 4 iulie: președinții SUA Thomas Jefferson și John Adams au decedat amândoi pe 4 iulie, în același an 1826, la o diferență de cinci ore.

Nu în ultimul rând, nicio Zi a Independenței nu poate fi sărbătorită fără…hot-dog. Însă, originea hot-dog-ului este necunoscută. Un caricaturist de la New York Evening Journal susține că la începutul secolului XX un vânzător a inventat pe loc acest sandviș la un meci al New York Giants și l-a numit „red hots”. Când caricaturistul de la ziar a desenat momentul ilustrând un câine teckel într-o chiflă, el a botezat produsul „hot-dog” fiindcă nu știa cum se scrie „dachshund” (numele german al rasei). Un alt istoric susține că un vânzător din New Jersey a dat denumirea de „hot-dogs”.

De ce Nixon a apelat la Divinitate

Expresia „God bless America” (“Dumnezeu să binecuvânteze America”) a devenit tot mai populară, fiind recunoscută ca element de identificare a poporului american. Care este semnificația? Expresia a fost auzită prima oară pe 30 aprilie 1973, când președintele Richard Nixon a folosit-o în mijlocul scandalului Watergate, potrivit Huffington Post. Dar care a fost motivul pentru care Nixon a apelat la Divinitate? Se pare că președintele a implorat public națiunea să se roage pentru el, înainte de a rosti „Dumnezeu să binecuvânteze America”. Ulterior, președintele Ronald Reagan a început să o folosească în mod regulat. Potrivit analiștilor, de-a lungul vremii, expresia și-a pierdut sensul și a fost tratată de către președinți ca o modalitate de a inspira poporului american protecție divină și stabilitatea traiului…


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-07-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz