2019-10-14 06:24

Cartea mea autistă

 |  18:34

Cezar Pârlog

Concepeţia a fost frumoasă.

A urmat o gestaţie prelungă în care dezvoltarea a continuat. Ar mai fi continuat cu siguranţă şi azi dacă nu s-ar fi apropiat periculos de mult, un tîrg de carte la care părinţii au fost de acord să-i facă botezul. S-au pornit motoarele suplimentare pentru a-i mări viteza de zbor. Într-adevăr, foarte eficiente; iuţeala a devenit atît de mare încît unul dintre părinţi nu a mai fost atent la detalii. Nu, nu s-a lovit de un copac ca omniprezentul Coldrea. La un moment dat a ajuns la destinaţie şi a dat comanda „ok”, pentru întreruperea vieţii intrauterine. Era şi timpul. Doar la mama elefant se poate mai mult, 22 de luni, parcă am citit pe undeva, într-un interviu. Şi a plecat mai departe. La Budapesta. A venit de acolo cu o cupă şi felicitări pentru altele.

Naşterea a fost ok, copilul, Andreea, a primit o notă foarte bună. N-a fost timp de studiat atent, nici măcar pentru investigaţii superficiale. Botezul se apropia, trebuia dată sfoară în ţară, aranjat cu paparazzi, sacoul dus la spălătorie şi vopsit în verde.

Aşteptînd autobuzul în halta aia părăsită în care singurul tren care oprea tocmai plecase, a avut primul dialog cu copilul. A vrut să îl pregătească, peste două ore începea botezul, trebuia să ştie şi el să răspundă la întrebări, să spună cîteva poezii... Şocul a fost imens: el era autist! Tătînele, devastat, a luat nişte pastile uşoare şi a mers mai departe. Proiectul era distrus. Pierduse pe mîna lui. Viteza, timpul condensat, Budapesta, cupa, fetele lipsă, parfumul băut în gară.

Unora le-a spus realitatea. A fost sfătuit să nu o mai facă, „poate n-o să se vadă”. Părintele era doar un contur, plutea şi vorbea în gol, o formă fără fond, de-aia de-a lui Maiorescu, şi totul mirosea a fiasco cu verde.

Da, copilul meu e autist. Iar vina doar a mea.

Chiar dacă ştiu persoane care, la terapie intensivă, în vizita aia, permisă doar cinci minute, declară suspinînd ştergîndu-şi lacrimile „Doamne, să trăiască, poate să rămînă la pat, paralizat sau inconştient pe jumate, numai să trăiască, am eu grijă de el”, şi de multe ori se întîmplă şi chiar asta fac, eu nu pot; materialul e al clientului. Abia am rezistat odată, maximum vreo lună, stînd prin spital, cu bătrîna într-o anume comă şi constant inconştientă. Asta-i materialul clientului. Un fel de păcat.

Nu te pot recunoaşte, copile. Eşti al meu, mă uit la tine şi n-o să-ţi mai pomenesc niciodată numele. Iar deseară, pe întuneric, cînd n-o să fie nimeni pe stradă, o să te abandonez la vreun colţ dosnic. Încă un păcat.

Adio, Life stuff...

Mă scuzaţi, prieteni.

*

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI. şi al volumului „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, lansat la „Bookfest 2016”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-06-23



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray