2020-04-05 11:20

Cel mai bogat român: “Niciodată să nu crezi că eşti mai DEȘTEPT…“

 |  19:01
Cel mai bogat român: “Niciodată să nu crezi că eşti mai DEȘTEPT…“

În 2013 era aproape de punctul de-și distruge cariera. La 8 ani de la plecarea din Microsoft, devenise practic neangajabil. Pe atunci nu vedea piaţa uriaşă ce urma să apară…Acela a fost, de fapt, momentul cel mai important pentru acest om care, în prezent, e cel mai bogat român.

Daniel Dines, fondatorul UiPath, a povestit într-un interviu video care au fost momentele definitorii ale parcursului companiei create de el. Este vorba despre drumul său pornit de la o firmă IT - primul şi singurul unicorn românesc. De fapt, povestea UiPath a început la şfârşitul anului 2005, când Daniel a plecat de la Microsoft. „Bill Gates obișnuia să vorbească la Microsoft despre un computer în fiecare locuință. Eu vreau un robot pentru fiecare persoană”, declara Daniel Dines, pentru Forbes – ediția americană a revistei de business, amintindu-și perioada în care a muncit pentru Microsoft. Miliardarul de azi a lucrat 5 ani la firma gigantică creată de Bill Gates, mutându-se în SUA, la Seattle. „Primii ani au fost teribili. Înțelegeam doar 50-60% din ce se discuta, iar eu nu eram capabil să spun nimic. A durat ceva vreme pînă să pricep că «folder» însemna mult mai mult decât o pictogramă Windows de pe ecran”, a mai mărturisit el în articolul din Forbes.

Pe când a schimbat direcția

Dines este primul miliardar în dolari din afaceri cu roboți software (bots), potrivit ediției americane a revistei de business Forbes. El mai deține în prezent mai mult de 20% din UiPath. Revista americană mai scrie că Dines a învățat singur limbajul de programare C++, având ca obiect de studiu o carte pe care a împrumutat-o de la bibliotecă. El exersa, noaptea, pe calculatorul unui prieten, în timp ce respectivul dormea. Mai târziu, Daniel a descoprit că era bun la matematică și apoi a schimbat direcția către programare, când a văzut că în anii '90 un programator câștiga în jur de 300 de dolari pe lună. Un salariu mare pentru România acelor ani, caracterizată de inflație și crahuri financiare.

“Sunt un angel investor, vorbesc cu tineri antreprenori (uneori nu atât de tineri), dar de obicei ei vin cu experienţă de ingineri şi nu îşi dau seama imediat cât de important este să devii o companie axată pe nevoia clientului. Este trecere pe care trebuie să o faci – de la gândirea de inginer, la cea concentrată pe client. Niciodată să nu crezi că eşti mai deştept decât este clientul, iar el ar trebui doar să fie mulţumit că tu vii cu o tehnologie foarte bună. Eu am descoperit că clienţii noştri sunt mai deştepţi decât noi.Acesta fost cel mai important moment. Dacă nu am fi reuşit să facem această tranziţie, încă eram doar o mică firmă IT din Bucureşti”, spune Dines în interviul acordat stratupcafe.ro.- https://www.youtube.com/watch?v=gQh0WPiqlXg&feature=emb_title

Giganții apelează la ea

În urmă cu trei ani, atunci când investitorii europeni au evaluat compania la 110 milioane de dolari, UiPath era mai puțin cunoscută și avea doar 150 de angajaţi. Acum, sediul principal al companiei se află într-un zgârie-nori impresionant, situat pe celebrul Park Avenue din Manhattan, New York. Compania de roboţi software, fondată în România de antreprenorul Dines şi care a ajuns în 2019 la titlul de "unicorn" (startup evaluat la peste 1 miliard de dolari) a trecut prin importante schimbări la finele anului trecut după ce a hotărât să renunţe la o parte din angajaţi. Startup-ul a concediat 400 de oameni „din dorinţa companiei de a deveni profitabilă mai repede decât îşi propusese iniţial”, potrivit declaraţiilor făcute de companie.

UiPath este cel mai valoros start-up de IT pornit din România, dominând industria roboților software la nivel global. Giganţi precum Toyota sau Walmart apelează la compania înfiinţată în Bucureşti pentru a-şi automatiza activităţile.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine