2020-07-10 09:04

Cum a făcut Papa ordine în FABRICA Sfântului Petru

 |  23:25
Cum a făcut Papa ordine în FABRICA Sfântului Petru

Discreta "Fabrică a Sfântului Petru", formată în prezent dintr-o mică armată de meşteri specialişti, a fost înfiinţată în secolul XVI, după construcţia noii bazilici Sf. Petru, obiectiv pentru care Vaticanul a solicitat ajutorul specialiştilor din epocă, între care arhitectul Donato Bramante, Michelangelo sau Rafael.

Papa Francisc a anunţat numirea unui comisar extraordinar însărcinat cu punerea în ordine a "Fabricii Sfântului Petru" - instituţie însărcinată cu conservarea operelor de artă artistice şi arhitecturale din cadrul catedralei Sfântul Petru, potrivit AFP. Această decizie a fost luată după o semnalare internă, care a determinat justiţia vaticană să confişte documentele şi calculatoarele din birourile "Fabricii Sfântului Petru", conform unui comunicat dat publicităţii marţi de Sfântul Scaun.

Sarcină delicată

Papa Francisc a numit un nunţiu apostolic (ambasador al Sfântului Scaun), pe Monseniorul Mario Giordana, în funcţia de comisar extraordinar. El va avea responsabilitatea de a "actualiza statutul, de a clarifica administrarea şi de a reorganiza birourile administrative şi tehnice ale fabricii", precizează comunicatul Sfântului Scaun. Monseniorul Mario Giordana va fi asistat de un comitet special pentru îndeplinirea acestei "sarcini delicate", conform agerpres.ro. La data de 1 iunie Sfântul Scaun a adoptat o nouă lege care reglementează licitaţiile pentru cheltuielile sale interne, o măsură fără precedent destinată prevenirii corupţiei şi economisirii de bani în mijlocul unei crize financiare legate de pandemie.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-07-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz