2020-07-11 17:09

Dacă aveți chef de așa ceva: CĂRȚILE-ghid ale pandemiei

 |  00:27
Dacă aveți chef de așa ceva: CĂRȚILE-ghid ale pandemiei

Analiștii, sociologii și mulți alții sunt cei care au semnalat în ultima vreme o tendință interesantă. Și anume predilecția omenirii de a citi anumite cărți, după anumite “incidente”…

Spre exemplu, romanul “Ciuma” al lui Albert Camus a fost văzut la apariția sa, în 1947, drept o alegorie a ascensiunii nazismului, dar şi a rezistenţei împotriva sa, iar în Japonia fost foarte citit după catastrofa de la Fukushima din 2011. De asemenea, în 2015, după atentatele teroriste din Paris, vedeta vânzărilor a fost „Parisul este o sărbătoare” de Ernest Hemingway, iar în 2019, după incendiul de la catedrala Notre-Dame, în Franța au crescut brusc vânzările la romanul „Notre-Dame de Paris” de Victor Hugo.

 BBC semnalează că, în prezent, multe cărți despre pandemii din literatura universală se citesc azi ca niște ghiduri despre situația pe care o trăim. “În momente incerte - într-adevăr, ciudate - ca acestea, pe măsură ce ne sporim izolarea socială pentru a , literatura oferă evadare, ușurare, confort. Totuși, mai puțin reconfortant, a crescut și apelul la ficțiunea pandemică. Multe titluri pandemice se citesc ca niște cărți-ghid către situația de astăzi. Și multe astfel de romane dau o evoluție cronologică realistă, de la primele semne până la cele mai grave perioade și revenirea „normalității”. Ne arată că am mai trecut prin asta. Am supraviețuit”, scrie BBC.

În acest sens, BBC enumeră câteva dintre titlurile de referință în literatură “pe subiect”.

Omenirea face la fel ca în 1665!  

BBC vorbește, bineînțeles, și despre “Ciuma” lui Camus. Cartea cea mai des citată în ultimul timp, deoarece desi acțiunea este plasată în secolul XIX, are de asemenea multe lucruri comune cu criza din zilele noastre. Autoritățile locale sunt sceptice când apar primele semne ale molimei - șobolani morți pe stradă, în timp ce personajul narator, doctorul Bernard Rieux, se gândește la ce va urma: „N-am nicio idee ce mă așteaptă, sau cum se va termina. Deocamdată, știu doar atât: sunt oameni bolnavi care au nevoie de tratament”.

De asemenea “Jurnal din anul ciumei” al lui Daniel Defoe, despre ciuma bubonică din Londra, din 1665, oferă o cronologie detaliată a evenimentelor, care amintește de primele  reacții în fața vitezei de răspândire a epidemiei de coronavirus. Subiectul abordat de Defoe începe în septembrie 1664, când apar primele zvonuri despre întoarcerea molimei în Olanda. Urmează prima moarte suspectă în Londra, în decembrie, apoi, odată cu venirea primăverii, Defoe descrie cum anunțurile mortuare în parohii se înmulțesc amețitor. Până în luna iulie, Londra are reguli noi - reguli care sunt rutină în 2020, în timpul actualei carantine. Ca de exemplu: „toate adunările publice, tavernele, berăriile și alte localuri publice sunt închise până la noi ordine”.

Defoe vorbește despre neglijența oamenilor care nu și-au făcut provizii și care au avut de suferit din cauza asta. În august, epidemia devenise violentă, iar la începutul lui septembrie a atins punctul maxim, cu „familii întregi și chiar străzi întregi luate împreună de molimă”. În decembrie, răspândirea bolii se încheiase, cei mai mulți dintre cei care se îmbolnăviseră s-au vindecat și orașul se însănătoșea. Oamenii mergeau din nou pe străzi și îi mulțumeau lui Dumnezeu.

Teatre și magazine închise

BBC mai abordează și cartea lui Katherine Anne Porter, “Calule alb! Călărețule palid!” (1939), în care descrierea vieții în vremea gripei spaniole din 1918, sună foarte familiar: „… toate teatrele și aproape toate magazinele și restaurantele sunt închise, pe străzi umblă doar cortegii funerare ziua și ambulanțe noaptea”, povestește Adam, unul din personajele cărții. Autoarea însăși a fost aproape de moarte din cauza gripei. „Boala m-a afectat într-un mod foarte ciudat. Mi-a luat mult timp până să pot ieși din nou din casă și să revin la viața normală. Am fost alienată în cel mai pur sens al cuvântului”, povestea scriitoarea într-un interviu pentru revista The Paris Review, în 1963.

Apoi, Margaret Atwood descrie în “Anul potopului” (2009) o lume post-pandemică, în care cei mai mulți oameni au murit în urmă cu 25 de ani, din cauza „potopului uscat”, o molimă care „a traversat lumea ca și cum ar fi avut aripi” și a lăsat orașele fără viață. Atwood surprinde sentimental izolării pe care îl trăiesc cei care au rămas vii. Toby, o grădinăreasă, scrutează zările de pe acoperișul casei. „Trebuie să mai fi rămas cineva în viață… nu poate fi ea singura de pe planetă. Trebuie să mai fie și alții. Dar sunt prieteni sau dușmani? Dacă vede vreunul, cum își dă seama?”.

Mai există, desigur, multe cărți cu asemenea “mesaje”, totul depinde de cum sunt percepute…

Foto: Business Insider


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-05-11



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz