2020-04-05 10:18

Inimaginabil: Ce este acela un terraplatist

 |  00:08
Inimaginabil: Ce este acela un terraplatist

Peste 11 milioane de brazilieni, reprezentând 7% din totalul populaţiei țării, consideră că Pământul este plat…”Singura mea certitudine este că voi muri şi că Pământul este plat", spune unul dintre brazilienii care crede în așa ceva.

Deci, brazilianul cu pricina și care nu a dorit să își dea numele, conform AFP, face parte dintre acei peste 11 milioane de brazilieni care cred în platitudinea Pământului -  potrivit statisticilor publicate de Institutul Datafolha. Aceste statistici au mai evidențiat că este vorba despre o comunitate alcătuită majoritar din bărbaţi, adeseori catolici sau evanghelici şi relativ puţin educaţi. Cei care sunt convinşi că Terra e plată au tendinţa de a trăi în umbră, simţindu-se puţin persecutaţi şi devenind aproape paranoici. Comunică între ei pe grupuri închise pe WhatsApp, pe Facebook şi mai ales pe YouTube, unde canalele lor sunt urmărite de zeci de mii de persoane, după cum mai notează AFP. În acest univers digital, "terraplatistul" poate să îşi împărtăşească în libertate credinţa, experienţele sale în fizică şi în optică: “Pământul este staţionar şi plat. De altfel, e scris în <Geneză>".

Nu este niciodată curbat

"Mişcarea noastră a crescut mult începând din 2016 - 2017. Astăzi, în Brazilia, suntem peste 11 milioane care am înţeles deja că Terra este plată", a declarat pentru AFP Anderson Neves, un antreprenor de 50 de ani, care nu și-a ascuns identitatea și preferința în ceea ce privește forma Terrei. Mişcarea este promovată pe fundalul teoriilor conspiraţioniste “din această eră post-adevăr”, potrivit presei din Brazilia. Plus discursul anti-intelectual, anti-ştiinţific şi climatosceptic.

Anderson Neves a evidenţiat un pamflet împotriva celor trei mari "mistificatori" care au fost Newton, Darwin şi Copernic. Alături de el, o machetă arată un Pământ plat ca un disc, sub un dom transparent ce acoperă Soarele şi Luna, de dimensiuni egale. "Când priveşti la orizont, fie că mergi pe munte sau că faci poze, vezi că Pământul nu este niciodată curbat aşa cum afirmă cărţile ştiinţifice", continuă Anderson Neves, ţinând în mână un nivel cu bulă de aer. El concluzionează: "Terraplatiştii sunt cei mai inteligenţi. Puteţi să scrieţi asta!". Pentru "terraplatişti", dacă Pământul s-ar afla în mişcare, rotaţia sa - până la 1.700 de km/oră la Ecuator - ar face ca totul să zboare. Dacă ar fi sferic, curbura sa s-ar vedea din avion.

Slăbiciunea argumentelor

"Pentru a zări curbura, ar trebui să te afli la o altitudine dublă decât cea a unui zbor comercial, adică la 20.000 de metri", a explicat Roberto Costa, astronom la Universitatea Sao Paulo. "După Galileo, la începutul secolului al XVII-lea, ştim cu certitudine că Pământul nu este plat, însă grecii înţeleseseră acest lucru în urmă cu peste 2.000 de ani", a adăugat acelaşi om de ştiinţă. "Ceea ce ne frapează cel mai mult, pe noi, astronomii, este slăbiciunea argumentelor terraplatiştilor''. Pendulul lui Foucault, răsăritul Soarelui sau al Lunii sunt dovezi irefutabile ale rotaţiei Pământului".

Pentru oamenii de ştiinţă, "terraplatismul provine mai mult din sociologie şi psihologie decât din astronomie", a adăugat Costa. Cu toate acestea, teoria conform căreia Pământul este plat s-a insinuat până la uşile cercurilor de putere din Brazilia. Un influent consilier al preşedintelui Jair Bolsonaro, Olavo de Carvalho, un fost astrolog, a declarat într-un mesaj publicat pe Twitter: "Nu pot, pentru moment, să resping înregistrările video ce arată că suprafeţele acvatice sunt plane"!

Foto: AFP.com


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine