2019-10-23 15:50

Joacă de copii

 |  15:53

Cezar Pârlog

Hai să ne imaginăm C-avem aripi şi că zburăm, Că sîntem mai drepţi, mai buni De mîine, de luni...

Am la serviciu, nu ştiu cum şi de unde aciuat, poate uitat sau mai sigur lăsat de cineva care ori s-a mutat, ori a ieşit la pensie, un soi de cactus de tot rahatul. Formă clasică, nu înfloreşte niciodată, creşte încet, strîmb şi asimetric, încît trebuie mereu sprijinit de ceva, ca să nu se dărîme cu vas cu tot. Treabă care oricum se întîmplă de cîteva ori pe lună. Şi mai are o hibă. Are nişte ţepi mici şi mulţi care, la orice atingere, cînd vrei să-l ridici, la fiecare dintre cele patruzeci şi opt de răsturnări, îţi intră în piele cu zecile pe milimetru pătrat. Trec şi prin mănuşi, am încercat. E adevărat că după trei-patru zile de mîncărime, şi mai apoi de roşeală, semnele, într-o lună-două, dispar de la sine, fără să fie nevoie de vreun drum pe la doctorul de mîini. Nu e cazul.

Şi tot pe-acolo mai am un coleg, băiat bun, dar cu lipsuri şi multe probleme; nu în ultimul rînd mintale. Aş fi zis că-i o bovină încălţată, dar am mai folosit termenul cu referire la acelaşi onorabil destinatar şi n-aş vrea să mă repet; s-ar simţi umilit. Deşi „repetitio est mater... ”. Ei bine, stau şi mă gîndesc dacă la adresa cetăţeanului acestuia nu ar fi timpul să folosesc şi eu ceva arme din dotare, cuţitaşul de la unghieră, încălţătorul de fontă cu cap de acvilă, ori articulaţiile degetelor pumnului meu drept într-o mişcare rapidă de jos în sus. Eventual acele pînă acum inutilului meu protejat, cu strămoşi prin cine ştie ce deşert. Cred că pot să-i frec puţin halatul, căciula ori pantalonii de acest gingaş şi drăgălaş cactus. Ori poate chiar să-i las un mic eşantion, puţin vizibil, prin pantofii de sub birou. Cine ştie, poate vrea să aibă şi el un exemplar, am citit că se înmulţesc uşor.

Sau o fi mai bine, pentru că tot intru de luni pentru cîteva săptămîni în concediu, să umplu bara de care e agăţată perdeaua cu ceva fructe de mare, creveţi şi alte gasteropode, am auzit că efectul olfactiv este surprinzător de plăcut în zilele astea calde de primăvară, iar corpul delict, greu de ghicit şi de dezamorsat.

Încă nu ştiu, mă mai gîndesc; e abia joi.

*

(din volumul „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, în curs de apariţie la Editura Tracus Arte)

*

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-05-12



Parerea ta...

CREIONUL CHIMIC
12 Mai 2016

”Hai să ne imaginăm C-avem aripi şi că zburăm, Că sîntem mai drepţi, mai buni De mîine, de luni...ori dintr-o joi, pe programul doi ”, ca orice promisiune care rămâne mai degrabă-n minte sau pe hârtie… poate, poate mobilizează putoarea de voință, prin imaginație ȘI (în)spre făptuire…de ce e așa de greu? În primul rând pentru că aripi precum păsările n-avem, doar mersul biped care cică-ar fi drept, NU în zig-zag ori pe mai multe cărări – drepte, abrupte, curate sau năclăite!
CREIONUL CHIMIC
12 Mai 2016

Hahaha…săracul cactus, de ne-nțeles! El crește cum îi vine și îi stă bine în deșert (nu în birou), țepii fiindu-i păvază pentru creaturile deșertice (nu ”de birou”) care, din pricina căldurii înnebunitoare și-a setei, mai că s-ar înfrupta din coaja-i cărnoasă savurându-i seva, crezând c-a dat peste oază, având în față pe Fata Morgana!
CREIONUL CHIMIC
12 Mai 2016

Iar cele 48 de răsturnări, ce vrea să-nsemne pentru cetitor? Anii lui de viață, sau safteaua care și-o face în fiecare dimineață zevzecul de moștenitor (fără de voie…) care crede că-i vine de hac odată și-o dată, neavând mănuși pe mâini?! Că, dacă-a ”operat” asupra lui cu mănuși din latex, chirurgicale și nu din cele certificate EN 388- conform standarului U.E. care-atestă că rezistă la agresiunile fizice și mecanice prin tăiere cu lama, rupere sau perforare….n-ai ce-i face, decât să recunoști că-i al dracului de tare ȚEPOSUL…mai mereu ”pe poziție”, fiindcă nu se lasă (din cauze naturale, din născare…) până nu înțeapă ca pentru analize serioase ori pentru glicemie!
CREIONUL CHIMIC
12 Mai 2016

Rezolvarea ar fi clasică dacă ȚEPOSUL ar fi animal, nu vegetal…procedând precum o VULPE care se confruntă de obicei cu țepi în formă de ghem, da’ pentru că moștenitorul fără de voie al cactusului ”de birou” nu este vulpe (decât în viclenie și urzeli), are două variante: fie îl apucă cu mănuși groase (de sudor, spre exemplu…) și-l aruncă victorios la tomberon, fie rabdă niște înțepături benevol, dacă vrea să scape de tembelul de coleg! De ce să folosești agresiunea fizică, crescând ori descrescând ”calitativ”…de la arme albe (cuțitașul de la unghieră), până la încălțătorul de fontă (!?!) cu cap de drac, nu de acvilă -:), până la ușurarea tensiunii nervoase, prin aplicare-n barba impricinatului...a unui uppercut!
CREIONUL CHIMIC
12 Mai 2016

Hahaha…în privința frecării (”puține”) a halatului, căciulii ori pantalonilor cu pui de țepi, nu se obține decât o mai mare deteriorare a lor prin agățare și rărire de textile, NU și mâncărime cum s-ar crede…decât dacă i se pune pe la încheieturi/îmbinări de cusături (la cele de mai sus)…niște prafuri speciale de scărpinat! Și, chiar dacă reușește planul…poți fi dat în judecată și condamnat ”la locul de muncă”, pedeapsa maximă reprezentând mângâierea deasă în fiecare dimineață și la plecare a ȚEPOSULUI…pân’ la pensie, transformându-te în aparat de auto-taxat condica de prezența! Ei?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray