2019-07-17 09:57

La un ceai cu Charles

 |  15:31

Cezar Pârlog

Băieţii ăştia de prin parlament chiar fac treabă bună. Prin vară, unuia, poate de la vremea de-afară, i-a trăsnit de o idee genială; ceva de genul „Donezi şi cîştigi”. Ediţie revăzută şi îmbunătăţită: de data asta înhaţi un grad militar. Mai mic ori mai mare, după cum se deschid băierile propriei pungi. E adevărat, şi recunosc asta doar în şoaptă, că am ajuns să ţin pumnii strînşi a noroc, ca să nu ajungă proiectul la votare în comiţii ori prin plen; oamenii ăştia chiar au toţi o aură genială, cu cîntec şi cu tinichele-n coadă. Iar bătrînul meu, cu Cehoslovacii, cu Ungarii şi cu ruşii la graniţă, ba chiar şi cu ceva „canale” la activ, a ieşit din scripte, după vreo treizeci de ani sub steag, abia maior. Şi pe bună dreptate, ar fi căzut jos de-ar fi aflat de năzbîtia asta; şi instantaneu ar fi făcut un AVC[1] cu cine ştie ce urmări ireversibile. Da, ştiu, ar fi fost perfect îndreptăţit, cred că asta aş fi făcut şi eu în locul lui. Drept care l-am privat de o astfel de cunoaştere şi eventualitate ingrată cu ajutorul unui amic, care i-a scos tv-ul din bandă; aşa, eminamente preventiv.

Acum, după ce a trecut zăduful şi am început şi eu să gândesc raţional, şi la rece, am unele mici regrete: cred că aş fi putut să-l iau la mine şi să-i fi vîndut garsoniera aia veche. Cu banii, frumoşi (e-ntr-o zonă bună, suprafaţă mare, 74 de metri), achitam la ăştia cît să mă facă general. Aş fi fost cel mai tare din parcare; şi primul din familie cu gradul ăsta. Unde mai pui că mi-ar fi scris şi pe cruce, ba chiar aş fi fost pe deplin îndreptăţit să semnez mereu chitanţele la întreţinere cu „general doctor inginer”; poate mi-aş fi făcut şi o parafă... Şi, poate, dacă mai modificau ăştia puţin legea, nu mult, sau doar o completau pe alocuri, cum se şi auzea, poate că mă făceam chiar academician. Sau ministru; vindeam tot, donam, şi mă mutam în vreun sat părăsit, pe-acolo pe lîngă Braşov, pe unde şi-a luat şi Charles. Parcă mă şi văd, la un ceai solemn şi verde, pe la „five o’clock”, eu, cu portofoliu, el, cu o virtuală coroană.

Da, mintea românului cea de pe urmă!...

*

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015 şi al volumului „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, în curs de apariţie la aceeaşi editură.

[1] Accident vascular cerebral.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-21



Parerea ta...

CREIONUL CHIMIC
21 Apr 2016

Băieţii de prin parlament chiar fac treabă bună…. la budă, scriind cu degetul pe faianță, legi asemănătoare-n însemnătate precum materia primă (cea de la mansardă), făcută praf și mai mult cenușă…șuie decât cenușie, iar pe post de ”cerneală”- tot naturală provenită direct de la sursă, având avantajul de-a fi ECO…
CREIONUL CHIMIC
21 Apr 2016

Cum reușesc s-amețească lumea toată ? Simplu! Prin magie neagră, sau maro…duhnind bestial chiar și pe hârtia de la Monitorul Oficial ori prin monitoarele de calculatoare sau de smarthphone…gândirea creață, pusă pe moațe, ceea ce denotă un ADN-ul zbanghiu și asemănător cu al fiecăruia dintre ei. Așa îi vezi donând vise deșarte, promisiuni, aberații câștigând marea masă de proști care uită de la mână pân la gură...măcar din patru-n patru ani!
CREIONUL CHIMIC
21 Apr 2016

oamenii ăştia chiar au toţi o aură (în)special drăcoasă, de-ți vine să vii cu un descântec strașnic de deochi în care să-i trimiți acolo unde merită (adică pe pustii…), numai să nu se ducă pe copcă-n continuare, România toată…din pricina mirosului lor! Nu de alta, dar așa cum se moare de orice…de foc, de apă, de inimă-albastră, AVC-ul te poate lăsa beteag sau parțial paralizat, mai bine să le provoci lor un infarct, din pricină de nesimțire, de nebăgare-n seamă! Ăștia au sărit axul demult, gardul sau pârleazul! Decât să plângă românii, mai bine să plângă ei, cu tot neamul lor…de generali, doctori-ingineri în inginerii financiar-contabile, ”economicoase” sau cum naiba s-or mai numi!
CREIONUL CHIMIC
21 Apr 2016

„five o’clock” cu Charles care e-nrudit cu Vlad Dracu’, ca să vezi live pe nepotu’ lu’dracu’…servind prăjiturele la un ceai îndoit cu lapte și cu mult zahăr din sfeclă, nu din trestie plângătoare -:) El – prinț desecendent din Țeapă, tu - român și mai mereu tras în țeapă, fiindcă ți se susură des la ureche referenul pliat parcă pentru tine .... ”ce bine că ți-ai luat (iar) țeapă” de la frați, de la surori, de la politicieni...cu toată generalitatea ta doctorandă! Singura inginerie, e cea survenită după moarte...ca-n cimitirul de Săpânța să scrie pe cruce „general doctor inginer” pentru cine-a știut să citească și să scrie cu adevărat…nu ca ăia de la ASaSiNare politico-doctorandă care stă așa, într-o bujie, sau o stea…de ce nu, chiar patru!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray