2019-07-22 00:35

Magnoliile. E primăvară!

 |  16:33

Cezar Pârlog

...Şi ies eu dintr-un birou în care fusesem chemat, convocat urgent de către o bovină încălţată; totul trebuie să se întîmple grabnic în anumite sfere înalte ierarhic. Și lumea se rotește mai repede! Sînt bun: am reuşit să duc pînă la capăt un dialog forţat binevoitor şi cu un zîmbet fals arborat generos. (Bine că n-am scris „rictus”, sigur nu-i înțelegea sensul, de conexiune la net nu sînt bani, DEX-ul e tocmai la bibliotecă, și e la vreo trei sute de metri, dar șefu’nu are fișă, nu mai are timp de lucruri de-astea mărunte, oricum bibliotecara era la chioșc să mănînce ceva, și astfel am preîntîmpinat mari mișcări de trupe; ce mai, o adevărată aplicație militară.)

Închid uşa cu atenţie, un curent pizmaş care mi-o poate lua din mînă trîntind-o cu zgomot îmi poate afecta calificativul anual, pe care, prin atribuţiile din fişa postului, mi-l va acorda chiar idiotul tocmai părăsit. Da, am scăpat, chinul facerii de conversaţie a trecut, dar a şi meritat. L-am făcut! Merit o sută de Metaxa, dar asta abia sus, vinovat şi clandestin, în birou.

La capătul de hol, cîteva scări de urcat. Nu-i nimeni şi pot să fac cîteva gesturi obscene de uşurare, după corvoada conversaţiei avute. Particip activ şi afectiv, cu mimică şi braţe ajutătoare. Pentru expresivitate şi descătuşare nervoasă. „Lua-te-ar dracu’ de…!”

Prima parte a treptelor se termină pentru o curbă în ac de păr. Dar eu încă nu mi-am terminat scurtul şi determinantul rol. O mică pauză, cît să trag aer în piept, şi trec la actul doi. Îmi pregătesc degetele mîinii drepte pentru reprezentaţie. Dar… în fanta ce mi-o deschide noul grup de scări, pe banca din faţa lor, alt şef, cu faza lungă a felinarelor îndreptată spre mine. Cu un gest de prestidigitator, frîng rolul neterminat şi, printr-o insesizabilă tranziţie, încerc să par a fredona o cîntare. Cu acompaniament de orchestră și sunet de alămuri. Buna dispoziţie rămîne, la ea nu trebuie schimbări, gesturile sînt problema. „Sînteţi fericit, domnule?”, mă întreabă. „Da, domnule: primăvară, soare, magnoliile înflorite…”, încerc să îngaim, surprins de promptitudinea inspiraţiei de moment a unui unic neuron.

Şi o concluzie moralizatoare: nicăieri, niciodată, nu eşti suficient de singur pentru a te putea bucura.

*

(din volumul „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, în curs de apariţie la Editura Tracus Arte)

*

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI, 2015.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-10



Parerea ta...

CREIONUL CHIMIC
11 Mar 2016

nu se subînțelege în schimb, dacă încălțarea (vitei) a fost din piele de porc mistreț lucioasă, sau ”întoarsă” pe dos, cu toc înalt sau joasă (cu sau fără platfus), ce generează deseori bătături pe creier prin generare de încălcări serioase de legi, până la d-alea ce țin de bun simț ori măsură…așa ajungînd la aruncarea mănușii în obrazul vitei, ori a batistei (preferabil, plină cu muci verzi consistenți, și nu de lacrimi proprii, spre satisfacția vitei) pusă pe țambalul din biroul oval, ori direct în curtea vitei conducătoare, prea încrezătoare în steaua ei…adesea, căzătoare!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray