2020-07-02 10:23

Ni se pregătește universul DISTOPIC? Whitney Houston iar în turneu

 |  22:28
Ni se pregătește universul DISTOPIC? Whitney Houston iar în turneu

La opt ani după moartea lui Whitney Houston, figura regretatei cântăreţe a fost reprezentată fidel într-o hologramă, care va fi folosită într-un tuneu cu concerte programate în Europa şi SUA. Ideea a generat multe controverse, părerile fiind împărțite.

Primul concert de acest gen va avea loc pe 25 februarie la Londra, relatează EFE. De mai multe luni echipa aflată în spatele acestei tehnologii, care a readus-o pe Whitney Houston într-un concert test din Los Angeles, doreşte acum să pornească un turneu şi în alte părţi ale lumii. Turneul are loc după ce Pat Houston, cumnată, fostă manager şi principal administrator al moştenirii lui Whitney, şi-a dat acordul pentru această idee. Evenimentul se numeşte "An Evening With Whitney" şi este vorba de un concert în format intim pe care, potrivit organizatorilor, artista dorea să-l susţină înainte de moartea sa. "Am vorbit cu ea să facem un fel de “Whitney Unplugged”, sau “An Evening With Whitney”, aceasta era ideea. Este un vis devenit realitate", a declarat Pat Houston revistei Rolling Stone. Whitney Houston a fost găsită moartă, la 11 februarie 2012, în cada unei camere de hotel din Beverly Hills. Decesul a fost considerat accidental, implicând şi factori precum consumul de cocaină şi boala de inimă de care suferea artista.

Holograma va purta mai multe ţinute

Se pare că Whitney Houston dorea să facă un turneu de concerte în format intim, care în final nu s-a mai realizat. De aceea, echipa tehnică a proiectat această hologramă, dorind să ofere o versiune cât mai fidel posibilă a artistei."Este un lucru pe care ea şi-l dorea foarte mult şi mă emoţionez când o văd, pentru că este foarte aproape de ceea ce ea îşi dorea. Singurul lucru care lipseşte este prezenţa ei fizică ", a precizat Pat Houston.

Concertele vor avea, pe lângă proiecţia sub formă de hologramă a lui Whitney Houston, o trupă reală de dansatori şi un grup de muzicieni, care vor interpreta piese din repertoriul artistei precum "I Will Always Love You", "I Wanna Dance With Somebody", sau "Higher Love". Holograma lui Whitney va purta mai multe ţinute ale cântăreţei.

Critici împărțite

Ideea concertelor cu holograme este explorată de mulţi ani de artişti precum Frank Zappa, dar cu rezultate şi critici împărţite între cei care le califică drept un omagiu şi cei care le consideră ceva distopic. Criticile vorbesc și despre faptul că acesta e primul pas spre dezumanizarea concertelor live.  „1984” de George Orwell, „Minunata lume nouă” de Aldous Huxley şi ,,Jocurile Foamei”, de Suzanne Collins fac parte din topul distopiilor. Nu este vorba despre distopii doar în literatură, ci și în film, teatru, fotografie, pictură și muzică. Iar lumi distopice sunt, adesea, imaginate și în jocurile video. În universul distopic se folosește propaganda pentru a controla oamenii, iar informația este manipulată să ajungă doar într-o anumită formă și doar cu un anumit conținut la individ, care are libertatea de exprimare îngrădită.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-23



Parerea ta...

COMISARUL PARAIPAN
24 Feb 2020

ahaaaa......urmeaza sa vedem live si discursurile lui JFK daca tot avem holograme.Pana la urma tehnologia nu e ceva rau dar depinde la ce ajunge sa fie folosita.
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz