2019-07-23 21:06

Sfere semantice

 |  17:50

Cezar Pârlog

Cîndva, într-o trecută și amicală discuție, un nume cu ecou și cu o stea mare pe umăr sublinia efectul semantic al formulei „Am onoarea!”. Din perspectiva altitudinală a Domniei Sale, sfera semantică înnobilează pe cel care emite discursul, mai mult decît dacă ar insista pe un cazon „Să trăiți!”. Adevărul e că devine importantă și aria de manifestare. Probabil că într-un fel reacționezi în cazul unui coleg de breaslă, și în alt fel în fața unui șef. Și nu mă gîndesc la cel de scară.

Prin 1878-1914, citeam într-un studiu serios, „între ei, ofițerii, indiferent de grad, exprimau respectul prin «Am onoarea!»[1]”. Din păcate, azi, practica socială îți arată, uneori, că ești în afara sferei semantice a discursului etic. Dacă te simți vexat, renunți printr-un gest umil, completat cu andantele „Să trăiți!”.

Cu altă ocazie, atmosfera cotidianului m-a plasat pe un cîmp al unei bătălii, în care cel mai înalt nivel al discursului preopinentului, cu acute guturale și certe modele de influențare, a fost empatica ecuație de respect: „Unde-i blegul de...?” Noroc de unda evanescentă, care s-a lovit de fereastra închisă și a mișcat din balamale ușa biroului la care așteptam. Mi-a fost greu să mă strecor în impozantul decor limitat de grinzi solide. Îmi treceau prin minte scenarii și ritualuri practicate de budiști în pagoda sapienței. Calmul și stăpînirea de sine îmi amortizau ceva din pornirile viscerale. Nu era greu să mă pun în situația „blegului” – adică nătărău, prost. Am sesizat și preferința pentru comunicarea inegală – eu, în picioare, cel cu interes pentru luptă, așezat. Era clar că ceva din ceea ce făcusem nu era bine înțeles, construcțiile de semnificații pluteau pe fluviul incertitudinilor. Am încercat să navighez pe luciul înțelepciunii. Mi s-au modificat rapid viteza de cart și coordonatele de navigație printr-o tehnică a perorației mult schimbată: „Nu-ți permit să raportezi!” Încă o încercare de a redresa cursul navei. Același răspuns. Corabia s-a scufundat din cauza echilibrului instabil. M-am retras de pe punte cu același edificiu de semnificații: „Am avut onoarea!”

(din volumul „Life stuff sau Învăţături pentru Andreea”, lansat la „Bookfest 2016”.)

*

Cezar Pârlog este autorul volumului de proză scurtă „Flori, fete, fiţe sau băieţi”, apărut la Editura Tracus Arte în anul 2014, care a obţinut Premiul Naţional „Vasile Voiculescu” la secţiunea proză, ediţia XXVI.

[1] Dumitru Bleoancă, Statutul social al militarilor armatei române în perioada 1878-1914, Editura Universității Naționale de Apărare, 2003.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-08-25



Parerea ta...

CREIONUL CHIMIC
25 Aug 2016

Așa mai vii-pe-acasă, nu din alte emisfere! Ce-avea nenea ăla pe umăr, doar o stea? N-o avea cumva în frunte? Și n-ai specificat de era general de flotilă sau general de brigadă….sincer, chiar dacă nu-s în cadrul armatei și nici studii specifice n-am, ca alții…și a(pro) fun (date) pe deasupra, formula de salut ”Am onoarea” (la venire și/sau la plecare) mi se pare mai corectă, mai potrivită și arată atât respect nedisimulat, dacă e însoțită și de o atitudine și o inflexiune a vocii conformă cu rostirea, dar și reciprocitate, atunci când e adresată ca de la egal, la egal, ceea ce mi se pare generalisim!
CREIONUL CHIMIC
25 Aug 2016

Adresarea cazonă cu ”Să trăiți!”…mă duce cu gândul invariabil la ”Sorcova, vesela, să trăiți, să înfloriți…” sau la ceea ce simt cu adevărat inferiorii (în grad) față de superiorul din fața lor când rostesc mecanic formula de salut; câți dintre ei nu s-or gândi în timpul rostirii (ca pe-o formulă) ,de fapt la opusul semnificației ei, unii, dorindu-și-l cu ardoare?!
CREIONUL CHIMIC
25 Aug 2016

Cam ca în cazul de față, când nesimțitul ăla de superior, infatuat și stăpân pe sine, de-al dracului ce era… din moment ce tolănea indolent pe scaun sau pe un fotoliu cu rotile, cu picioarele pe masă americănește și în mână c-o cravașă, se juca cu cel din fața lui, ca și cu un cățel căruia nu i se dă voie să lase nici osul jos din gură, nici să stea pe propriul șezut, poate doar pe spate…a predare, definitivă! Poate așa i-a venit a spune…transmițând prin unde, precum zmeul-zmeilor care arunca buzduganul înainte de a sa apariție, că-l ”respectă” pe cel ce urma să vie la el în bătătură sau, puțin probabil, sunând chiar ca o alintătură, cine știe?
CREIONUL CHIMIC
25 Aug 2016

Ș-apoi ”blegul” nu-i neapărat prost, nătărău…poate fi o stare a celui blând care din fire n-are lecuire, dar nici prin armată nu prea are ce să cate! Iar personajul de față, cu personalitate, poate d-aia și-i freca ridichea superiorul, știindu-l cu semne de răbufniri de demnitate ofensată, no? Iar el, superior în grad ce era, mai și-arăta și el mușchii în fața cuiva care n-avea voie, și nici cum să protesteze, decât dacă era maestru-n mimică, țintindu-l pe nesimțit fix din privire, transmițându-i non-verbal ceea ce prin viu grai, nu se putea, nu se cădea….
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray