2020-03-29 00:58

Statul în casă: Totul vine de la cap. Cum să nu provocați animalul din voi…

 |  00:10
Statul în casă: Totul vine de la cap. Cum să nu provocați animalul din voi…

Știți cum se spune: “Omul e un animal sociabil”…Dacă întoarcem pe toate părțile această “zicere” celebră, obținem infinite aspecte ale speciei umane. Care, se pare, e departe de a fi urmașa lui Superman – așa cum ne-ar fi plăcut tuturor. Suntem o “mașinărie perfectă“ ori imperfectă, dar cu toții vulnerabili. Totul vine de la cap. Nu provocați altă zicală…

Animalul din noi poate fi provocat în “n” feluri. A demonstrat-o Freud, dar și psihologi ori diverși specialiști actuali. Mai ales în conjunctura actuală, marcată de autoizolare. Știți despre ce e vorba: necesitatea de autoizolare pentru a evita contaminarea cu virusul de tip nou - Covid-19. Chestia asta a dat peste cap viețile a mii de oameni din întreaga lume. Plimbările prin parcuri, ieșirile la cafea, distracțiile în club, antrenamentele la sală - toate sunt date uitării pentru o perioadă, iar principala și singura cerință socială se limitează la statul în casă.

Deja au apărut păreri și discuții despre schimbări în psihicul mai multor categorii de persoane. Oamenii fiind îndemnați să-și păstreze calmul și să caute echilibrul în toate. „Omul este o ființă socială și are nevoie de comunicare. Izolarea nu va trece pur și simplu, va avea impact negativ asupra multor oameni, mai ales asupra celor care sunt singuri în casă și se autoizolează. Asta nu se va resimți acum și nici în 2-3 săptămâni. În zonele de risc pentru o tranzitare complicată a perioadei de autoizolare sunt mai mulți oameni cu anumite tulburări: cei care au fost vulnerabili, au avut anumite tulburări în zona psihicului, au avut stări de anxietate, atacuri de panică, stres post-traumatic. Oamenii care au avut anterior tulburări de anxietate sunt deja extrem de sensibili. Chiar și așa, acum prevalează răul cel mic asupra răului cel mare, de aceea statul acasă este o necesitate absolută pentru a putea reveni în cel mai scurt timp la viața socială de dinainte”, este părerea psihologului Camelia Dilevschi, care a comentat pe acestă temă, a statului acasă și a izolării în vreme de coronavirus, pentru agora.md.

Oamenii care au șanse să scape fără leziuni psihice

În plus, mulți adulți s-au pomenit că au o viață înmulțită cu mai multe! Viața de părinte, de angajat, de bucătar și menajeră. Psihologii dau asigurări că, în pofida aparențelor,  tocmai cei care se îngrijesc de alte persoane în această perioadă au șanse să scape fără leziuni psihice!

„Persoanele care au copii se izolează pe această perioadă de timp dar au alături copii, case, curți, flori vor trece peste această perioadă mai ușor. Atunci când sunt ocupate mâinile, când ai de cine avea grijă, ai pe cine suna, cu siguranță te simți mai ușor. Chiar dacă copiii provoacă mult haos, dezordine, ei sunt cei care ne vor ține în aria de conștientizare rațională și flexibilă. Când avem copii și muncim de acasă, iar copiii sunt prin preajmă - e mult mai bine. Chiar cu implicarea dezordinii, gălăgiei, mofturilor, asta ne va ține mult mai conectați la realitate și nu-i va permite minții să o ia în diferite părți. În aceste momente, a avea grijă de cineva este un scut de apărare și pentru sănătatea mintală”, mai detaliază Camelia Dilevschi.

Panica nu ajută

Psihologul mai adaugă că da, îngrijorarea face parte din natura umană, dar e important să nu depășească limitele: „Panica și stresul cresc nivelul cortizolului, care în mod considerabil scade rezistența și imunitatea organismului. Panica nu ne ajută, doar ne face să fim mult mai vulnerabili în fața unui virus. Sunt multe metode a menține panica sub control. Suntem induși în panică de noutățile vehiculate și de faptul că multe dintre ele sunt fake-news”. Dilevschi sugerează să-i oferim timp creierului nostru să asimileze noile circumstanțe și să se obișnuiască cu ele. Deoarece, nu-i așa, “orice epidemie are un început și un sfârșit, totul va trece. În aceste luni noi pur și simplu trebuie să ne adaptăm situației. Creierul nu cunoaște încă cum este să depășească o asemenea situație. Pentru el situația este incertă și nu știe cum să-i facă față. Bunicii noștri au tranzitat mai ușor o asemenea situație, militarii care au fost în zonele de conflict ar putea să tranziteze mai ușor aceste momente pentru că au în creier un model care îi va ajuta să facă față mult mai bine. Totuși, o parte dintre cei care au avut experiențe în zone de risc sau în situații problematice au rămas cu traume care le va face mai dificilă tranziția”.

Cezara Dilevschi este din Chișinău și e psihoterapeută (terapie cognitiv-comportamentală, hipnoza eriksoniană, programarea neurolingvistică, psihoterapie somatică). Este specializată în tulburări mintale (depresie, anxietate, fobii specifice, atacuri de panică, stresul post traumatic, tulburare obsesiv-compulsivă, tulburări de personalitate, schizofrenie). Este psiholog practician pentru relații de cuplu, psihodezvoltarea copiilor, relația părinte-copil.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-03-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine