2020-08-05 14:36

23, 31 martie: Teatrul Masca pune în scenă „Mătrăguna”

 |  15:01
23, 31 martie: Teatrul Masca pune în scenă „Mătrăguna”

„Mătrăguna“ este un strigăt de libertate, un strigăt împotriva ipocriziei. Spectacolul se întâmplă într-un cinematograf bombardat unde imaginile de pe ecran prind viaţă printr-o magie tulbure, unde imaginile, umbrele se confundă cu personajele reale într-un poem al iubirii ce înfrânge realitatea istorică sângeroasă, războinică, planul secund al poveştii.

Este o poveste de iubire, dar nu una romantică, îmbălsămată cu roze şi suspine, ci o iubire roditoare. Iubirea stă sub semnul natalităţii şi mai ales al unei sexualităţi debordante ce cuprinde în cele din urmă toate personajele care prin această abordare naturală a patimei iubirii se salvează de minciuna politică, de cruzimea luptelor sau execuţiilor.

Callimaco este şi el un Principe care înfrânge pericolele războiului adus pe scenă - ale poliţiei de moravuri ale oraşului - pentru a-şi satisface la început dorinţa fizică ce în cele din urmă devine dragoste împărtăşită chiar dacă adulteră. „Mătrăguna“ nu este imorală, ci amorală. Armata, poliţia, biserica devin părtaşe la această enormă păcăleală, dar care nu furnizează victime collaterale, ci mici fabule poetice. Soţul încornorat îşi poartă coarnele cu demnitate, poate chiar cu o frenetică participare se consolează cu nurii. „Mătrăguna“ nu este populată cu modele comice abstracte. Este locuită de oameni ce îşi împlinesc idealurile cele mai intime, găsind în sex o energie care poate înfrânge orice istorie adversă. Imaginile războinice, paradele militare sau festive sunt fundalul pe care aceste personaje se desfăşoară fără limite, împlinind o bucurie bahică, debordantă a vieţii care întotdeauna a fost mai presus de adversitatea istorică.

„În opera lui Machiavelli întâlnim ascuţimea şi profunzimea observaţiei psihologice, iar Dominic Dembinski şi-a pus amprenta asupra textului într-o manieră originală, reuşind să scoată în evidenţă profunzimea realităţii prin personaje complexe, cu trăiri intense şi neaşteptate. Este un spectacol al bucuriei de a trăi, al iubirii într-o formă inedită, al amărăciunii şi decadenţei, o imagine a unei societăţi lipsite de repere morale“, spune Mihai Mălaimare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639557-08-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz