2020-07-10 10:10

A MURIT tatăl Monicăi ex-Columbeanu. ULTIMA dorință a lui Emil Gabor

 |  15:24
A MURIT tatăl Monicăi ex-Columbeanu. ULTIMA dorință a lui Emil Gabor

Emil Gabor a murit acum 2 zile si astazi a fost inmormantat. Doar Alina, fata lui de la Bacau, l-a condus pe ultimul drum, Ramona si Monica fiind departe de tara, una in Dubai si, respectiv, alta in America.

„Doctorii mi-au dat vreo 9 diagnostice!”, spunea Emil Gabor la începutul lui ianuarie, imediat după Sărbătorile de iarnă pe care le-a petrecut în spital.

„Dar n-am hârtia de externare, nu e la mine, e la fată, la Alina. Am zis că dacă tot nu mă simt bine să mă internez la secție de plămâni. Când a venit Monica, acum 2 ani, m-am internat la plămâni (secție de Pneumologie – n.r.). Atunci, eram tot așa, nu aveam putere, și m-a internat acolo și mi-au făcut un tratament acolo și n-am mai avut probleme 2 ani. Și acum… iar au revenit', a declarat atunci Emil Gabor pentru ciao.ro.

Bătrânul regreta la vremea aceea că nu a putut să ia legătura cu Ramona, care „umblă mult, prin toată lumea'.

„Monica nu poate veni. Mi-a zis că nu poate să ajungă că nu sunt gata nu știu ce acte, sunt niște legi acolo la americani. Am vorbit cu ea chiar a doua zi cum a auzit că sunt internat în spital. Mi-a dat telefon și înainte de Revelion. La noi Revelionul este noaptea la 12.00, la ei, a doua zi, la 14.00', Cât despre Ramona, bărbatul spune cu părere de rău: „Ramona… cu ea n-am putut să vorbesc. Când e la chinezi, când e la indieni, are contracte multe și umblă mult, prin toată lumea asta', spunea Emil Gabor.

Până în momentul în care a închis ochii, bătrânul le-a dus dorul fiicelor sale, iar una dintre ultimele sale dorințe, de pe patul de moarte, a fost aceea de a le avea aproape.

„Mi-e dor! Uite că… am crescut 3 copiii și… e greu, sunt peste mari și țări. Aș fi vrut și eu să fie lângă mine. Că, uite, ajungi la bătrânețe și rămâi singur. Dar nici nu poți să ții nici lângă tine, că n-ai cum. Alina mea are doi copii aici, locuiește aici, nu în străinătate. Sunt în relații bune cu fetele, cu sănătatea e greu…', spunea Emil Gabor, în ianuarie 2020, după două săptâmâni petrecute în spital.

Emil Gabor nu doar că a fost uitat de lume, într-un apartament modest din Bacău, dar a fost și executat silit și s-a lăsat măcinat de boală și dorul de fiicele lui. Monica și Ramona își duc traiul departe de țară. Monica Gabor locuiește de ani buni de zile în SUA, acolo unde s-a și căsătorit cu Mr. Pink, cel alături de care crește doi copii: unul al ei (Irina), unul al lui.

În 2013, Veronica Bulai, mama Monicai Gabor, se afla in pelerinaj la manastirile din Gorj. Dupa ce au vizitat lacasul de cult de la Polovragi, grupul de 17 persoane insotit de un ghid au facut popas la pestera cu acelasi nume, aflata la un kilometru distanta.

De aici, s-au oprit sa faca poze cu stancile din afara pesterii. La un moment, o bucata de piatra grea de sapte kilograme s-a prabusit peste femeia in varsta de 54 de ani.

Imediat au venit ajutoare insa din pacate medicii nu au mai putut face nimic. Pestera este celebra mai ales pentru ca drumul trece direct pe sub stanci. In acelasi timp nu este un loc amenajat in care turistii sa fie feriti de caderile de pietre si nici plase de siguranta.

Femeia era cu un grup de turisti si tocmai vizitasera Pestera Polovragi. S-au dus apoi sa vada Cheile Oltetului. Grupul s-a oprit sa faca fotografii si, la un moment dat, potrivit politistilor, bolovanul de aproximativ sapte kilograme s-a desprins de pe munte si a lovit-o pe biata femeie in cap.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-06-26



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz