2019-09-19 09:52

Actriţa Zoe Saldana este însărcinată în trei luni

 |  09:37
Actriţa Zoe Saldana este însărcinată în trei luni

Actriţa americană Zoe Saldana, care este căsătorită din vara anului 2013 cu artistul italian Marco Perego, este însărcinată în trei luni, cu primul copil al cuplului.

"Zoe este însărcinată în trei luni, dar va da vestea când se va simţi pregătită", a declarat o sursă pentru site-ul Usmagazine.com, citat de Mediafax.

"Zoe şi-a dorit întotdeauna o familie numeroasă (...), iar Marco este întru totul de acord!", a precizat altă sursă, informează contactmusic.com.

Zoe Saldana şi Marco Perego s-au căsătorit în secret la începutul verii anului 2013, în cadrul unei ceremonii private la care au participat doar prietenii şi membrii celor două familii.

Fost jucător de fotbal înainte ca o accidentare să îi încheie cariera, italianul Marco Perego a devenit pictor, s-a mutat în SUA şi a spălat vase pentru a putea să trăiască, până când cariera lui artistică a cunoscut o ascensiune spectaculoasă.

Actriţa Zoe Saldana s-a remarcat în ultimii ani în filme precum "Fură şi fugi", "Columbiana", "Blood Ties" şi va juca rolul principal în filmul biografic "Nina", despre viaţa şi cariera celebrei cântăreţe Nina Simone. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-27



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray