2020-08-10 12:13

Angela Gheorghiu, debut triumfal pe scena Operei Naţionale Washington

 |  16:12

Angela Gheorghiu, în vârstă de 46 de ani, a fost aplaudată în picioare de publicul de la Kennedy Center, venit să asiste la recitalul sopranei române, consacrat în principal operei compozitorului Jules Massenet, cu pasaje extrase din operele "Chérubin", "Manon" şi "Cidul".

Diva Angela Gheorghiu a sedus capitala americanăprin vocea ei caldă şi puternică, dar şi prin prezenţa ei scenică. Ea a prezentat pe scenă şi trei ţinute - una roz, una neagră şi una aurie. Angela Gheorghiu, care a lansat anul trecut un disc special, un omagiu adus Mariei Callas, a fost acompaniată de dirijorul american Eugene Kohn, care a colaborat cu celebra soprană greacă în anii 1970. Ca un favor făcut publicului ei american, Angela Gheorghiu a cântat după recital, atunci când a fost rechemată de public să revină pe scenă de câteva ori, câteva fragmente muzicale de pe Broadway, precum "I could have danced all night" din musicalul "My Fair Lady". Angela Gheorghiu va evolua alături de soţul ei, tenorul Roberto Alagna, pe scena Covent Garden din Londra, în spectacolul "La Boheme" de Giacomo Puccini, care va avea două reprezentaţii, pe 19 şi 23 iunie, conform Mediafax.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639557-01-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz