2020-01-27 23:06

Când s-o-mpărțit norocu’! Între “de coșmar” și bun: Crăciunul vedetelor, în copilărie

 |  10:41
Când s-o-mpărțit norocu’! Între “de coșmar” și bun: Crăciunul vedetelor, în copilărie

Ce făceau vedetele de Crăciun, atunci când erau mici? Ce să facă, ce fac toți copiii. Numai că, unele dintre vedetele de la noi au amintiri…mai aparte despre Crăciunul lor din vremurile când erau mici. Și deloc vedete…

Bianca Drăguşanu nu a avut parte deloc de o copilărie de poveste. Ea nu prea a primit cadouri de Sărbători, lucru despre care roşcata a vorbit adeseori cu amărăciune. „Eu nu am crezut niciodată în Moş Crăciun. La mine nu a venit niciodată Moşul, nici când eram mică”. Uneori, de Sărbători, scrie pe Facebook mesaje emotionante, cum ar fi: „Poate nu am avut o familie şi poate am fost copii săraci, dar mereu ne-am avut una pe cealaltă… mi-e dor de tine, surioara mea!”.

Cele rele să se spele

Nicoleta Luciu a avut şi ea o copilărie nefericită. Din cauza tatălui, care era mai mereu pus pe scandal, băut fiind. Nicoleta s-a născut într-o familie săracă. „Primul lucru pe care mi-l amintesc când mă gândesc la Crăciunul pe care îl petreceam în copilărie este mirosul de portocală. Tot timpul când mă trezeam în dimineaţa de Crăciun găseam bradul împodobit, iar sub el găseam pungile cu cadouri, care conţineau diferite dulciuri. Favoritele mele erau bananele şi portocalele, pentru că le mâncam doar de Sărbători”, a declarat Nicoleta Luciu, acum ceva vreme.

Oana Lis avut o copilărie de coşmar, după cum mărturisea chiar ea, acum ceva vreme: “Tata mă ardea cu ţigara, mă bătea aproape zilnic şi turna benzină pe mine, ca să îmi dea foc”. Oana nu-şi poate ierta tatăl pentru ceea ce i-a făcut și, din această cauză, Sărbătorile de iarnă sunt pentru ea motiv de tristeţe.

Cele bune să se-adune

Pe de altă parte, există și vedete care au avut parte de Crăciunuri bune. De exemplu, Jojo își amintește mereu cu drag de Crăciunul copilăriei, petrecut la țară și în București. Ea spune că încă mai crede în Moș Crăciun. "Odată, îmi amintesc că am mers la colindat în blocul de vizavi de bunica mea. O familie nu a vrut să ne primeasca. Eu i-am rugat frumos să ne lase să cântăm, spunându-le că nu vrem bani, că vrem doar să colindăm. Ne-au primit. Îmi amintesc de întâmplarea asta până azi. Colindul meu favorit este «Din an in an»”.

“Era o sărbătoare feerică, de vis, încercam în fiecare an să îl prind pe Mos când venea să pună cadourile sub brad, dar nicio șansă. Mereu adormeam, iar dimineața cadourile se aflau sub brad”, își amintește adeseori și Anda Adam despre Crăciunul copilăriei.

Nu are rost să comentăm prea mult Crăciunul din copilăria Andreei Marin, deoarece, în preajma Sărbătorilor, ea…cântă în media același lucru. Și anume cum, de Crăciun, în copilărie, mergea împreună cu prietenii la colindat, ea cântând la acordeon – un talent moștenit de la mama ei.

Lăsând la o parte, momentan, toate mișto-urile legate de melodia “Împodobește mamă bradul”, îl găsim pe Fuego recunoscând că împodobitul bradului, printre alte tradiții de Crăciun, a fost mereu unul dintre momentele lui preferate din perioada sărbătorilor de final de an. „Când eram eu mic, în anii ‘80, tradiţia era ca în noaptea de Ajun să colindăm până dimineaţa. Trebuia să existe trei-patru cu glas frumos, pentru a da nuanţe colindei noastre. Oricât de mult ne-am fi contrazis, în top, în majoritatea anilor, colindam cu pe voci, din varianta lui Ştefan Hruşcă. Avem un casetofon cu baterii mari R20, pe care-l luam cu noi. N-aveam negativ şi dădeam drumul la casetă, iar noi cântam peste vocea lui Ştefan Hruşcă! Şi o ţineam aşa până dimineaţa, când ne apucam să dăm spectacole la fiecare acasă. Nu ne păsa prea tare de cadouri, Turda copilăriei mele era minunată de Crăciun!”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-19

Mai multe imagini:
Când s-o-mpărțit norocu’! Între “de coșmar” și bun: Crăciunul vedetelor, în copilărie
zoom
Când s-o-mpărțit norocu’! Între “de coșmar” și bun: Crăciunul vedetelor, în copilărie
zoom
Când s-o-mpărțit norocu’! Între “de coșmar” și bun: Crăciunul vedetelor, în copilărie
zoom

Când s-o-mpărțit norocu’! Între “de coșmar” și bun: Crăciunul vedetelor, în copilărie
zoom
Când s-o-mpărțit norocu’! Între “de coșmar” și bun: Crăciunul vedetelor, în copilărie
zoom
Când s-o-mpărțit norocu’! Între “de coșmar” și bun: Crăciunul vedetelor, în copilărie
zoom





Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine