2019-11-14 01:50

Celebrul DJ olandez Martin Garrix va compune şi interpreta imnul oficial al EURO 2020

 |  12:22
Celebrul DJ olandez Martin Garrix va compune şi interpreta imnul oficial al EURO 2020

Martin Garrix va compune şi interpreta imnul oficial al EURO 2020, celebrul DJ şi producător olandez în vârstă de doar 23 de ani fiind anunţat drept artistul muzical oficial al turneului final într-un cadru spectaculos, cu ocazia Amsterdam Dance Event, sâmbătă, 19 octombrie, informează Federaţia Română de Fotbal (FRF).

''În timp ce orbitorul spectacol de lumină îi încânta pe spectatorii ce au umplut până la refuz RAI Amsterdam, Garrix a oferit un moment neaşteptat, ieşind din culise cu faimoasa Cupă Henri Delaunay, trofeul ce va fi înmânat câştigătoarei UEFA EURO 2020. Concomitent, ecranele-gigant din spatele său ofereau confirmarea că el va fi artistul muzical oficial al turneului final din vara anului viitor. Melodia şi, totodată, colaborarea cu un alt cântăreţ, vor fi aduse la cunoştinţa publicului în primăvara anului 2020. Cei doi artişti vor interpreta, apoi, în premieră întregul cântec cu ocazia ceremoniei de deschidere a UEFA EURO 2020, pe Stadio Olimpico din Roma, la data de 12 iunie 2020'', se arată în comunicatul citat de Agerpres.

Pe lângă melodia oficială, Martin va mai produce şi piesa ce va marca ieşirea echipelor pe terenul de joc, ca şi melodia care va folosită în toate transmisiunile TV oficiale.

''E o incredibilă onoare, de-abia aştept ca toată lumea să asculte piesa'', a declarat Garrix, conform sursei citate. ''Turneul final din vara anului viitor îi va aduce pe suporteri mai aproape ca niciodată de acţiunea din teren. De aceea, sper din tot sufletul că melodia pe care o voi compune îi va determina pe toţi suporterii din Europa să se simtă ca fiind parte din competiţie'', a adăugat acesta.

Inspirat după ce şi-a urmărit conaţionalul, DJ Tiesto, susţinând concertul cu ocazia ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice din 2004, de la Atena, Garrix se află pe drumul dobândirii succesului la nivel mondial. Deja el s-a consacrat drept unul dintre cei mai mari DJ ai lumii, graţie unei multitudini de hituri pop electronic, cum ar fi Don't Look Down (featuring Usher), Scared to be Lonely (featuring Dua Lipa) şi In the Name of Love (featuring Bebe Rexha). Garrix a produs cântece împreună cu unele dintre cele mai mari nume ale industriei muzicale, inclusiv cu Tiesto şi David Guetta, care a compus melodia oficială a UEFA EURO 2016, colaborând, totodată, recent, cu Dean Lewis, în vederea compunerii noului lor single, Used To Love.

EURO 2020 va fi organizat în premieră, în cei 60 de ani ai istoriei competiţiei, în întreaga Europă, un total de 12 oraşe-gazdă urmând să fie parte a celebrării aniversare. Amsterdam, Baku, Bilbao, Bucureşti, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow, Londra, Munchen, Roma şi Sankt Petersburg vor găzdui meciurile din vara anului viitor.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-10-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray