2020-04-05 11:11

Cu casa închisă: O trupă cu fete LEGENDARE vine în România

 |  20:20
Cu casa închisă: O trupă cu fete LEGENDARE vine în România

Și-au început cariera ca trupă de dans burlesque. Acest tip de dans este diferit de alte stiluri, deoarece fuziunea între balet și dans modern permite mișcări neconvenționale, sexy și utilizarea neobișnuită a părților corpului…

În timp, fetele care au abordat acest stil de dans inedit au ajuns o trupă foarte apreciată. Care va fi prezentă în România, în cadrul unui festival deja de amploare. Cea de-a șasea ediție a festivalului UNTOLD (30 iulie-2 august) îi aduce la Cluj Arena pe unii dintre renumiții artiști internaționali ai momentului. Pe lângă DJ bine cotați ai lumii vor fi și trupe legendare care s-au reunit și care fac sold out pe marile stadioane ale lumii. Festivalul va aduce pe scena principală cele mai mari nume din industria EDM, primii trei DJ-ii ai lumii, conform clasamentului DJ Mag 2019: Dimitri Vegas & Like Mike, Martin Garrix și David Guetta. De la „Crowd Control”, „The Hum” la „High On Life” sau „Tremor” până la „Never Be Alone” sau „Titanium”, cele mai cunoscute piese de festival vor energiza fanii festivalului de pe Cluj Arena.

Euforie în toată lumea

Dar…Una dintre piesele de rezistență ale festivalului o constituie trupa cu fete legendare The Pussycat Dolls – cele care și-au început cariera ca trupă de dans burlesque. Trupa s-a reunit la sfârșitul anului 2019, după nouă ani de pauză. Acest moment a generat euforie în toată lumea, mai ales că au anunțat și lansarea unui single de revenire, intitulat „React”. De când s-au reunit, trupa face spectacole sold out (cu casa închisă) cu zeci de mii de fani, în doar câteva minute.

The Pussycat Dolls au avut 10 piese de Top 40 în UK’s Official Singles Chart, două dintre acestea au ajuns NO 1: „Don’t Cha” și „Stickwitu”, iar în Top 100 Girls Band Singles of the last 25 Years, un clasament întocmit de Official Charts, The Pussycat Dolls sunt prezente cu opt piese. Billboard a inclus trupa în lista celor mai de succes proiecte apărute în anii 2000, fetele reușind și un record de vănzări, 54 de milioane de albume, iar canalul TV, VH1 le-a poziționat pe locul 10 în clasamentul Greatest Women in Music. Toate hiturile lor se vor auzi în vară pe mainstage-ul festivalului UNTOLD.

Bomboana de pe tort

Surpriza însă, bomboana de pe tort, e Iggy Azalea. Care ajunge pentru prima dată în România, la acest festival. A reușit să atragă atenția întregii lumi, în momentul în care a regizat două dintre videoclip-urile pentru „Pussy” și „Two Times”, ajunse virale pe platforma YouTube. Iggy a fost recompensată cu două premii American Music Awards, trei Billboard Music Awards, un premiu MTV Video Music, People’s Choice Award, având și patru nominalizări la Grammy. Canalul de YouTube al artistei a acumulat 2,6 miliarde de vizualizări.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine