2019-08-24 10:02

Ellie White, cu fetiţa şi întreaga familie la concert

 |  18:05
Ellie White, cu fetiţa şi întreaga familie la concert

A născut în urmă cu o lună, dar, cu toate astea, Ellie White nu a vrut să stea prea mult în concediu maternal, şi, zilele trecute, ea a revenit în faţa fanilor. Şi nu oricum. La primul său concert de după naştere, cântăreaţa s-a bazat pe sprijinul familiei sale. Soţul şi cei doi copii i-au ţinut pumnii artistei.

Ellie White a susţinut în acest weekend două concerte pe Valea Prahovei, unul în aer liber şi altul la o petrecere privată. Ea a cântat mai întâi la Zilele Râşnovului, iar apoi la un eveniment cu circuit închis din Poiana Braşov. Concertul de la Râşnov a fost, totodată, şi primul la care a luat parte micuţa Alexis Maria, sosită pe lume la sfârşitul lunii mai.

„Abia am aşteptat să revin pe scenă. Am avut emoţii, fiind prima întâlnire cu publicul după trei luni de pauză. Emoţiile au fost şi mai mari pentru că a fost primul concert la care a fost prezentă şi fetiţa mea, Alexis Maria. De ea avea grijă mama mea, în maşină, la vreo 50 de metri distanţă de scenă. Sunt însă convinsă că mi-a auzit vocea. Doru şi băieţelul nostru, Mihăiţă, au urmărit concertul din faţa scenei”, a declarat Ellie White.

Pentru cântăreaţă, revenirea pe scenă are loc după ce a reuşit să dea jos o mare parte din kilogramele acumulate în urma naşterii. „M-am îngrăşat în jur de 10 kilograme, iar până acum am slăbit 7. Nu am avut timp să ajung la sală pentru a reîncepe antrenamentele pentru că am vrut să mă dedic în totalitate familiei. Am slăbit însă doar mâncând sănătos şi ponderat, peşte, salate şi fructe”, a adăugat Ellie White.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-07-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray