2019-09-20 00:50

INTERVIU. Ana Moraru i-a cunoscut pe salvatorii de vieţi

 |  18:43
INTERVIU. Ana Moraru i-a cunoscut pe salvatorii de vieţi

Sub îndemnul “Vreau să salvez în România”, jurnalista Ana Moraru, de la Antena 1, îşi doreşte ca România să reuşească să-şi păstreze salvatorii de vieţi! Ea a realizat materiale cu unii dintre cei mai buni medici români, care deşi au plecat în străinătate, pentru a lucra sau pentru a-şi continua studiile, s-au întors apoi în ţara natală pentru a ajuta oamenii de aici. Ana Moraru a pătruns în cabinetele, casele, laboratoarele unora dintre cei mai râvniţi salvatori de viaţă din lume: șase români dintre cei mai apreciaţi medici de pe mapamond - din regatul miliardarilor, Monaco, şi până în Italia şi Spania, Germania şi Statele Unite, deţinătoarele celor mai avansate sisteme medicale. Toţi medicii prezentaţi în campania ”Vreau să salvez în România” lucrează acum în țară, în clinici private. Toţi au pacienţi străini care îi caută acum în România, pentru tratament. Într-un interviu acordat ziarului PUTEREA, Ana Moraru a vorbit despre rolul acestei campanii, care a fost demarată la “Observator”, dar şi despre impresiile pe care i le-au lăsat specialiştii pe care i-a cunoscut.

Cum v-a venit ideea acestei campanii?

Ideea a plecat în timpul unei filmări. Făceam un material despre recuperarea lui Mihai Câmpineanu (Michi de la Şuie Paparude) şi l-am cunoscut pe chirurgul care l-a operat. Era Cătălin Badiu, despre care aflasem că s-a întors în România, după 20 de ani petrecuţi în Germania. I-am spus că are mult curaj şi că-l admir pentru asta şi mi-a răspuns: "Mai sunt ca mine!". Am simţit nevoia să-i cunosc. Într-o ţară din care pleacă mii de medici în fiecare an, mi s-a părut un lucru de admirat să vrei să vii înapoi şi să salvezi vieţi.

Cât timp s-a muncit la ea? Cât timp ați filmat reportajele? Și unde?

A fost un demers care a început la sfârşitul lui septembrie. A durat câteva săptămâni, pentru că medicii au un program extrem de încărcat. Şi a fost important pentru noi să surprindem şi omul din spatele medicului. Aşa că a durat puţin până am ajuns la un soi de apropiere. Am filmat în clinicile private în care lucrează (în consultaţii, în operaţii), la ei acasă, am povestit mult cu ei. Am fost cu ei la cinema, la squash. La plimbare cu motocicleta. Am încercat să surprindem cât mai mult din personalitatea lor.

Cum i-ați ales pe medici?

N-a fost greu să alegem. Sunt foarte puţini. Extrem de bine pregătiţi, dar puţini. Fiecare vrea să facă ceva ce nu se face încă în România. Vrea să inoveze cumva sistemul.

Ai stat de vorbă cu toți. Ce te-a impresionat cel mai mult la oamenii ăștia?

Nu discuţiile m-au impresionat cel mai mult. Ci faptul că zâmbesc foarte mult. Le zâmbesc pacienţilor. E un lucru pe care nu-l prea vezi la medicii din România. Poate e un lucru mărunt, dar pentru pacienţi e important. Aşa ajung să aibă încredere în cei care-i tratează.

Ai învățat ceva de la ei?

Am învăţat să vreau mai mult de la mine. Trăim în ţara lui "Nu se poate", iar medicii care se întorc să salveze în România cred că schimbarea vine de la fiecare în parte.

Ce crezi că îi motivează pe acești medici? De ce au ales ei România, în ciuda piedicilor pe care însuși sistemul în care activează le pune?

Ne-am pus şi noi întrebarea asta. La început, ţi se pare suspect că doctori recunoscuţi în centre de renume din lume vor să intre într-un sistem defect. Un sistem cu care trebuie să lupte. Motive ar fi destule, spun ei. România e acasă, în primul rând. Aici au ocazia să schimbe ceva, în al doilea rând. 

Te-a impresionat vreunul în mod special? Ce poveste te-a cucerit?

Mi-e greu să aleg, sunt diferiţi. Au un lucru în comun: sunt foarte talentaţi. Şi dedicaţi.

Ce așteptări aveți de la această campanie?

E o campanie aspiraţională. Vrem să arătăm că se poate. Că migraţia medicilor e bună, dacă specialiştii se decid să se şi întoarcă înapoi. Să vină acasă cu acele cunoştinţe dobândite în străinătate. 

Medicii aleg migraţia

În fiecare an, România pierde 3000 de medici. Şi din 2008 încoace migraţia ne-a costat 3 miliarde şi jumătate de lei. Bani folosiţi pentru formarea şi specializarea lor. Ultimele statistici arată că 50% dintre studenţii la medicină se înscriu la facultate cu gândul clar să plece. Sunt însă unii care se și întorc. Sunt cei care au ales să salveze vieți acasă. Antena 1 și Observator au demarat, începând de marţi seara, campania ”Vreau să salvez în România”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-11-04

Mai multe imagini:
INTERVIU. Ana Moraru i-a cunoscut pe salvatorii de vieţi
zoom
INTERVIU. Ana Moraru i-a cunoscut pe salvatorii de vieţi
zoom




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray