2019-10-21 18:18

Jorge, transformare spectaculoasă! E plin de muşchi

 |  17:54
Jorge, transformare spectaculoasă! E plin de muşchi

Nu doar vedetele feminine s-au pregătit pentru sezonul estival, ci şi celebrităţile masculine! Dornic să arate cât mai bine la bustul gol, George Papagheorghe alias Jorge a trecut la treabă şi s-a supus unui antrenament ca la carte şi unor reguli stricte, care au dat deja roade. Astfel, după trei luni de exerciţii şi o alimentaţie corespunzătoare, cântăreţul se mândreşte acum cu un corp plin de muşchi.

Artistul s-a ambiţionat să aibă un trup de zeu şi, timp de trei luni, a urmat un antrenament intensiv în urmă căruia a ajuns să aibă un corp plin de muşchi, sculptat ca statuile Greciei Antice. Rezultatul este spectaculos şi este datorat unui stil de viaţă sănătos, cu dietă echilibrată şi sport regulat, de cel puţin trei ori pe săptămână.

În vara anului trecut, din cauză faptului că abandonase obiceiul de a merge la sală, condiţia fizică a solistului a avut de suferit. Mergea la sală de cel mult trei ori pe săptămână, stătea câte o oră şi făcea exerciţii din memorie şi din ce se mai documentase pe internet. Astfel că, neavând un antrenor care să îl ghideze, rezultatele nu doar că nu se mai vedeau, dar muşchii nu mai erau vizibili.

În luna februarie a anului acesta, Jorge şi-a angajat antrenor de fitness personal, pe Aram Paronian. „Exerciţiile le făceam în primă parte a zilei, ca să pot lua proteine. Nu m-am dus seara, chiar dacă aş fi avut mai multă energie“, a povestit George. Aram a numit prima lună de antrenament „perioada de adaptare“; Jorge trebuia să se înveţe cu sesiunile de peste o oră, cu circuitele grele, explozive şi cu pauzele scurte. Cu un trup care a trecut prin sălile de forţă şi cu gene bune, muşchii lui au răspuns repede la antrenament, însă avea grupe deficitare - de exemplu, umerii -, unde trebuia să muncească mai mult.

În fiecare dintre cele patru şedinţe săptămânale, Jorge se concentra asupra unei singure grupe. „Nu am combinat niciodată, ca să nu direcţionăm sângele în mai multe părţi.“

Dacă în timpul unei şedinţe lucrau umerii, artistul făcea patru tipuri de exerciţii cu greutăţi în creştere. Unul dintre exerciţii erau ridicările cu ganterele în lateral; începea cu greutăţi de patru kilograme cu 12 repetări, urca la şase kilograme cu 10 repetări, apoi opt kilograme cu 10 repetări, până la 12 kilograme, cu patru-cinci repetări. La finalul şedinţei de o oră, spune cântăreţul, muşchii îi ardeau, însă rezultatele se vedeau de la o săptămână la alta, iar asta îi dădea doza de energie ca să meargă mai departe. „Secretul este să ieşi din zona de confort, să faci împotriva voinţei tale, chiar dacă nu îţi place, chiar dacă te enervează. Te ridici şi faci“, explica el.

„Pentru spate făceam tracţiuni, îndreptări cu bara, deadlifturi, ramat, iar la piept am lucrat foarte mult partea superioară, ca umerii să pară mai plini“, detaliază antrenorul său, Aram.

 

Şi-a schimbat alimentaţia

Primul lucru pe care l-a făcut a fost să-şi schimbe regimul alimentar: a renunţat la dulciuri, a stabilit trei mese pe zi, cu două mici gustări între ele. Începea de regulă cu o omletă din şase albuşuri şi un singur gălbenuş, brânză slabă şi legume. După două ore, urma gustarea - un grepfrut, măr, mango sau ananas. Dacă nu-şi făcea un shake după antrenament, Jorge lua direct prânzul. Nu lipsea carnea - făcută cât mai simplu, cu fasole, mazăre sau linte şi o salată. A doua gustare era compusă din nuci, migdale sau humus cu legume crude, iar la cină, care nu era mai târziu de ora 8.00, el mânca o carne slabă - peste, de exemplu - cu legume.

Însă respectarea orelor de masă era dificilă atunci când filmările se prelungeau până la miezul nopţii. Împreună cu Aram, artistul a hotărât că mai poate mânca, după cină, humus sau legume verzi - „asta însemna castraveţi, ardei verzi, ţelină verde. În caz că îmi era foarte foame, mai luăm un shake“, povesteşte el.

Odată crescută masă musculară, George a trecut la etapa de definire. Aram i-a schimbat antrenamentul din nou, a crescut numărul de repetări, a scăzut pauzele, a introdus exerciţiile cardio şi a mărit numărul de exerciţii pentru abdomene. Mulţumit de modul în care a ajuns să arate, cântăreţul a realizat un shooting pentru revista “Men's Health”, pe coperta căruia el apare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-06-04

Mai multe imagini:
Jorge, transformare spectaculoasă! E plin de muşchi
zoom




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray