2019-11-17 15:18

Julio IGLESIAS, 75 de ani, recunoscut drept „tatăl biologic” al unui bărbat de 43 de ani, fiul unei dansatoare portugheze

 |  13:58
Julio IGLESIAS, 75 de ani, recunoscut drept „tatăl biologic” al unui bărbat de 43 de ani, fiul unei dansatoare portugheze

Un tribunal spaniol a anunţat, miercuri, că l-a recunoscut pe cântăreţul Julio Iglesias, 75 de ani, ca fiind "tatăl biologic" al unui spaniol în vârstă de 43 de ani, a cărui mamă susţine că a avut o relaţie de o săptămână cu artistul, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Un judecător a acceptat cererea unui bărbat în vârstă de 43 de ani din Valencia şi a declarat că Julio Iglesias este tatăl lui biologic", a anunţat pe Twitter instanţa din Valencia (estul Spaniei), declarând că această decizie poate face obiectul unui apel. 

Decizia de miercuri a tribunalului spaniol pune capăt unei dispute privind paternitatea, care a durat trei decenii, după ce cântăreţul a refuzat să facă un test ADN, precizează dpa. 

Această decizie este o victorie pentru Javier Sanchez Santos, născut în aprilie 1979, fiul fostei dansatoare portugheze Maria Edite Santos. Prima sa solicitare de recunoaştere a paternităţii a fost respinsă în 1999 de Curtea Supremă Spaniolă.

În faţa tribunalului care a judecat cazul cu uşile închise, mama sa, Maria Edite Santos, a declarat că a avut o relaţie de o săptămână cu Julio Iglesias în iulie 1975 în Catalonia (nord-estul Spaniei), cu nouă luni înainte de naşterea fiului său, potrivit avocatului familiei, Fernando Osuna.

„A fost de asemenea vorba despre asemănarea fizică dintre cei doi bărbaţi", a mai spus avocatul.

Cel mai celebru cântăreţ de muzică latino din lume a refuzat întotdeauna să facă un test ADN şi nu a apărut la proces.

Julio Iglesias este considerat artistul de limbă spaniolă cu cele mai multe albume vândute din lume, cel puţin 300 de milioane de exemplare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri



PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray