2019-11-18 21:55

“Medicament” pe pâine. Salata de vinete coapte, sănătate curată

 |  18:50
“Medicament” pe pâine. Salata de vinete coapte, sănătate curată

Nu puţini sunt cei care spun că, pentru ei, toamna miroase a vinete coapte şi asta pentru că, la început de septembrie, în casa oricărei gospodine fierbe zacusca sau sunt coapte vinete pentru iarnă. Salata de vinete coapte nu este doar foarte gustoasă şi extrem de apreciată de către români, dar şi sănătoasă. Datorită conţinutului bogat de acid clorogenic, vinetele au proprietăţi anticancerigene, antimicrobiene, anticolesterol şi antivirale.

Nutriţioniştii recomandă consumarea vinetelor prin coacere, acest proces de gătire fiind singurul care păstrează nealterate vitaminele şi mineralele, spre deosebire de prăjire.

Vinetele au un conţinut ridicat de apă (93%), multe vitamine (A, B1, B2, C - 6 mg) şi minerale (potasiu, calciu, sulf, fosfor, mangan şi iod) şi sunt alimentele perfecte mai ales în curele de detoxifiere, în dieta diabeticilor, astmaticilor, supraponderalilor şi a celor cu bronşită.

Mai mult, substanţele amare din compoziţia vinetelor întăresc sistemul imunitar şi creează o stare de linişte şi de relaxare. Poate nu foarte apreciate la adevărata lor valoare, vinetele sunt unele dintre cele mai sănătoase legume din lume, beneficiile pentru sănătate ale consumului acestora fiind dintre cele mai importante: previne cancerul de colon datorită fibrelor din compoziţie, vinetele îmbunătăţesc circulaţia sângelui şi hrănesc creierul, controlează diabetul şi reduc nivelul de colesterol rău.

Un consum regulat de vinete ne scapă de cheagurile de sânge, datorită vitaminei K şi bioflavonoidelor, care întăresc vasele de sânge, fiind redus astfel, semnificativ, riscul de infarct şi accidente vasculare cerebrale. Datorită proprietăţilor vinetelor (antianemic, laxativ, diuretic, calmant, stimulent hepatic şi al pancreasului), este indicată consumarea vinetelor pentru anemie, scrofuloză, constipaţie, eretism cardiac, insuficienţă a secreţiei urinare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-09-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray