2019-09-17 03:47

Oana Cuzino dezvăluie secretul frumuseţii sale

 |  17:31
Oana Cuzino dezvăluie secretul frumuseţii sale

Este una dintre cele mai frumoase vedete de televiziune din România, şi, în ciuda trecerii timpului, ea continuă să-şi păstreze silueta şi tenul de adolescentă. La 44 de ani, Oana Cuzino arată impecabil, iar secretul ei nu ar consta în intervenţiile estetice, ci dimpotrivă. Prezentatoarea emisiunii „Ce se întâmplă, doctore?”, de la PRO TV, ţine pasul cu ultimele inovaţii, preferând să trateze mai întâi problemele din interior pentru ca apoi rezultatele să devină vizibile şi la exterior. Medic primar geriatru, ea mizează în primul rând pe sănătate, fiind de părere că excesele de orice gen nu aduc nimic bun. Ambasador la noi în ţară al unui brand de cosmetice, Oana Cuzino ne-a acordat un interviu în care ne-a vorbit pe larg despre metodele pe care le foloseşte pentru a se întreţine, mărturisind că frumuseţea nu trebuie să ajungă neapărat pe muchie de cuţit, ci se poate obţine şi altfel.

PUTEREA: Cum reuşeşti să te întreţii? Ai şi o emisiune de sănătate şi frumuseţe, dă-ne câteva ponturi.

Oana Cuzino: Mă străduiesc să mă întreţin. În plus, sunt medic primar geriatru, şi specializarea mea este din zona healthy ageing, cum să învăţăm să îmbătrânim sănătos  nu înseamnă neapărat că trebuie să fim dive, dar trebuie să privim frumuseţea şi acea „menţinere” prin prisma menţinerii sănătăţii de fapt. Pentru asta, trebuie să ne hidratăm suficient, să avem un program normal de somn, de odihnă, să nu facem abuzuri, să ne bucurăm de toate, dar cu măsură, să ne cunoaştem foarte bine organismul şi nevoile.

E un mare sacrificiu să ţii cont de toate aceste reguli?

E o plăcere. Vorbesc de lucruri care să te facă să te simţi bine, nu să te facă să înghiţi în sec.

Bănuiesc că te fereşti de unele alimente...

Te fereşti, dar  ideea e să înţelegi de ce-ţi face rău, sau de ce ar trebui să le eviţi, şi atunci nu mai există acea stare de frustrare, şi mai ales că există atâtea opţiuni în zona de sănătate, apropo de fast food-uri, există varianta fructelor.  Poţi să mănânci şi puţine dulciuri, prăjituri, totul e să nu faci excese, să-ţi cunoşti organismul, să nu ai probleme cu glicemia. Dacă nu ai probleme de genul ăsta poţi compensa prin mai multă mişcare, a doua zi sau în ziua respectivă. Totul trebuie făcut cu zâmbetul pe buze şi nu cu sentimentul renunţării la ceva, pentru că altfel nu ai realizat nimic.

De câte ori faci sport pe săptămână?

Încerc ca în fiecare zi să fac mişcare. Merg la sală când am timp, dar dacă nu am avut timp sau e vreme superbă afară prefer să alerg puţin sau să merg cu bicicleta în parc, sau să mă plimb cu fiica mea. Deci, nu sunt ca un robot, şi nu mi-a plăcut niciodată să mă organizez pe premizele astea. Nu se întâmplă nimic dacă nu faci o zi sport, poţi să faci după aceea. Organismul îţi cere singur lucruri care i se potrivesc firesc.

Ce activitate fizică preferi să practici?

Sportul meu preferat e pilatesul, pentru că nu-mi place să trudesc foarte greu sau să ţopăi foarte tare, îmi place să mă resetez cu totul, să-mi pun şi mintea în acel loc. Aşa că mi se potriveşte mie pilatesul, dar nu este obligatoriu să li se potrivească tuturor.

Ce părere ai despre intervenţiile estetice? Ai apela la mici retuşuri de acest gen? Să scapi de riduri sau pentru alte îmbunătăţiri.

Din moment ce există astfel de variante, de ce nu?

Ai încercat ceva până acum?

Nu, deocamdată încerc pe cât se poate să reglez din interior, pentru că textura pielii nu ai cum s-o influenţezi aşa. Dar, bineînţeles că există multe metode, oamenii au rămas cantonaţi în acele intervenţii estetice, când sunt de fapt foarte multe alte lucruri pe care le poţi face pentru a combate de exemplu ridurile. Eu fac de foarte mulţi ani radiofrecvenţă, şi nu au mai apărut acele riduri.

Ce foloseşti pentru ten?

Mie îmi place să apelez la tehnologie, şi folosesc serumuri şi creme de ultimă generaţie, recomandate de cosmeticiana mea, şi sunt într-un contact destul de bun cu ea, folosesc ce-mi recomandă ea la momentul respectiv şi le alternez. Dar nu prea sunt adepta cremelor, ci mai degrabă a  serumurilor.

Ai ţinut vreodată o dietă mai drastică?

Nu, nu am ţinut. Mai variez un kilogram, două, dar e cel mai bine să reglezi din mişcare, din efort, şi nu neapărat impunându-ţi o dietă. Pentru că o dietă, din păcate, chiar dacă te ajută să-ţi reglezi silueta şi grăsimea, te poate lovi în altă zonă, cum ar fi minerale, vitamine, şi atunci e mai dificil să restabileşti acea homeostazie. Prin mişcare şi prin efort, organismul ştie să-şi împartă mai bine resursele.

Fiica ta practică vreun sport?

E foarte sportivă. Practică wakeboardingul, a şi câştigat acum campionatul de pe Lacul Snagov, e  Queen of The Lake. Face fotbal, baschet, ca orice copil de vârsta ei îi place foarte mult să stea afară. E ceva echilibrat. Din moment ce are aceste tentaţii de a fi cu prietenii şi de a juca diverse sporturi, de a fi parte dintr-o echipă care are şi rol social, preferă asta decât să stea singură la un computer. Nu e genul ăsta, e foarte sociabilă, şi apreciază prezenţa fizică.

Până acum, ea s-a arătat interesată de ceea ce faci tu? Fie pe partea de televiziune, fie pe partea de medicină.

Nu, deocamdată ea e interesată de viaţa ei, de prietenii ei, are preocupările ei, nu cred că realizează neapărat viaţa adulţilor. Mai are până atunci.

A divorţat anul trecut

Născută pe 20 iunie 1971 la Bucureşti, Oana Cuzino (căsătorită Stern) este medic primar geriatru şi doctor în ştiinte medicale. Ea este şi director editorial al revistei lunare „Ce se întâmplă, doctore?“, se arată pe site-ul protv.ro. În anul 2000, Oana şi-a făcut debutul ca scriitor prin publicarea romanului „Dincolo de prezent“. În 2003,  a publicat o a doua carte, inspirată de experienţa de proaspată mămică, „Sunt gravidă, ce să fac?“, iar în  iulie 2006  a lansat cea de-a treia carte a ei,  dedicată îngrijirii şi sănătăţii,  „Frumuseţea nu este o misiune imposibilă“, realizată în colaborare cu un estetician renumit din SUA, Luciana Stanciu. Din toamna lui 2002, Oana Cuzino prezintă emisiunea „Ce se întâmplă, doctore?“, difuzată şi în prezent la PRO TV. Anul trecut, vedeta a divorţat de omul de afaceri de origine israeliană Yoav Stern, şi de atunci, ea a preferat să-şi concentreze atenţia asupra carierei sale, şi a fiicei ei şi a lui Yoav, Naomi. Înainte de acest mariaj, ea a mai fost căsătorită o dată.

„Totul trebuie făcut cu zâmbetul pe buze şi nu cu sentimentul renunţării la ceva, pentru că altfel nu ai realizat nimic”, Oana Cuzino


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-10-11

GALERIE MEDIA





Parerea ta...

VFD
28 Sep 2017

shi eu am slabit vreo 40kg,dar vreau sa slabesc mai mult ''doctor sex''oana/
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray