2019-08-24 07:39

Placido Domingo, operat de urgenţă

 |  11:10
Placido Domingo, operat de urgenţă

Celebrul tenor spaniol a fost internat de urgenţă într-o clinică din New York. Placido Domingo va fi supus unei intervenţii chirugicale de extirpare a vezicii biliare.

Artistul, în vârstă de 74 de ani, participa la o şedinţă de repetiţii, marţi, dirijând spectacolul "Tosca" al Operei Metropolitan din New York, în momentul în care a început să acuze dureri puternice şi vărsături, a precizat pentru Los Angeles Times agentul de presă al tenorului spaniol, precizează Mediafax.

Placido Domingo a fost transportat la un spital din apropiere, iar, în prezent, potrivit aceleiaşi surse, "se simte puţin mai bine". Artistul va fi operat la începutul săptămânii viitoare.

Potrivit unei declaraţii făcute de agentul de presă al Operei Metropolitan, operaţia va fi minimal invazivă şi va permite interpretului de operă "să îşi reia activităţile după o scurtă perioadă de spitalizare". Spectacolul "Tosca" va avea premiera, aşa cum era programat, vineri, iar Placido Domingo va rata doar primele patru reprezentaţii. Artistul va reveni în această producţie la începutul lunii noiembrie.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-10-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray