2019-09-23 05:54

Posturile mizează pe show-uri filmate în afara ţării. Iată ce vedem în această primăvară la tv

 |  21:01
Posturile mizează pe show-uri filmate în afara ţării. Iată ce vedem în această primăvară la tv

Goana după audienţă a determinat televiziunile să adopte măsuri extreme. Aşa se face că cele mai importante posturi din ţară şi-au trimis vedetele peste hotare să filmeze reality show-uri, care să le aducă succes şi ratingul mult aşteptat. Cabral şi Mihai Bobonete sunt plecaţi de câteva săptămâni în Africa de Sud, unde deja au dat start show-ului „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”. În această situaţie, şi Antena 1 a scos asul din mânecă, şi l-a trimis pe Radu Vâlcan în Thailanda să filmeze în locuri exotice pentru noua producţie „Insula Iubirii”.

Două posturi aflate la concurenţă, PRO TV şi Antena 1, mizează pe show-uri filmate în afara ţării. Mihai Bobonete, cunoscutul actor de comedie din „Las Fierbinţi”, şi prezentatorul „Poveştirilor de noapte”, de la Acasă TV, au fost puşi în fruntea unui reality show, care se filmează în Africa de Sud. De cealaltă parte, Radu Vâlcan, actor şi prezentator, a fost selectat să se ocupe de un format preluat din afară, care se va difuza la Antena 1.

 

Bobonete şi Cabral, aventurierii din junglă

Luni seara, la PRO TV, a debutat „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, care se va difuza în fiecare seară, de la 20.30, timp de 21 de zile. Amfitrionii show-ului, Cabral şi Mihai Bobonete, au câştigat încă din prima seară simpatia publicului. Astfel, potrivit unui comunicat trimis de PRO TV, prima ediție a reality show-ului a fost lider de audiență pe toate segmentele de public, în intervalul 20.30 - 22.32 fiind urmărit la nivel național de peste 2,5 milioane de români. În minutul de aur de la 20.56, peste 3,3 milioane de persoane urmăreau aventurile concurenților în Africa de Sud.

Zece vedete au fost selectate pentru a participa la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!”, ele fiind nevoite să se adapteze condiţiilor din Africa de Sud şi să treacă prin nişte probe extreme. Aşadar, în tabăra special amenajată din jungla africană au intrat Cătălin Moroșanu, Dorian Popa, Elena Lasconi, Elena Merișoreanu, Gina Pistol, Andreea Moldovan, Luminița Nicolescu, Mihai Trăistariu, Pacha Man și Ruby.

Radu Vâlcan s-a dat pe gastronomia din Thailanda

Boşii de la Antena 1 mizează în această primăvară pe „Insula Iubirii”, un format care s-a bucurat de mare succes în toate ţările în care a fost difuzat. Noua producţie care urmează să se difuzeze şi în România se vrea a fi un show plin de tensiune, emoţie, răsturnări de situaţie, un show în care tentaţia depăşeşte imaginaţia. Radu Vâlcan a fost cel desemnat pentru a fi gazda acestei emisiuni. Conform contractului semnat, prezentatorul a părăsit plaiurile mioritice şi a aterizat într-o destinaţie exotică.

Aflat în Thailanda, acolo unde au loc filmările pentru „Temptation Island – Insula iubirii”, Radu încearcă toate specialităţile gastronomice ale locului. După o supă tradiţională, supa tom yum, „cel mai picant lucru pe care l-am mâncat până acum”, după cum spune chiar el, Radu a încercat şi o porţie de „gândaci”. Nu sunt tocmai un preparat după care se dă în vânt, dar experienţele locului nu trebuie ratate.

„Temptation Island – Insula iubirii” este un show care va pune la încercare intensitatea și veridicitatea sentimentelor care leagă patru cupluri. Cupluri care au relaţii de lungă durată însă nu au decis încă să facă marele pas îşi vor putea testa relaţia prin intermediul acestui reality show şi vor afla astfel dacă cel/cea alături de care au petrecut atâţia ani este cu adevărat jumătatea lor.

Filmările se vor desfăşura, în premieră pentru o producţie românească, în Thailanda, în locaţii exotice, alese pe sprânceană, iar membrii cuplurilor stau separați unul de celălalt pe două insule. Ca și când asta nu ar fi fost de ajuns, 12 persoane total necunoscute până în acel moment încearcă să seducă fiecare concurent în parte și vor face tot ce le stă în putință pentru a le testa sentimentele. Filmările se desfăşoara în sistem de reality, participanţii fiind supravegheaţi 24 de ore din 24. La finalul show-ului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lui în viaţă este acelaşi sau va fi nevoit să meargă pe căi separate.

Iulia Vântur se ocupă de „Ferma vedetelor”

Un alt show care va începe la PRO TV se numeşte „Ferma Vedetelor”, iar gazda este Iulia Vântur. În cadrul reality show-ului, vedetele selectate vor fi nevoite să renunţe la condiţiile de viaţă cu care sunt obişnuite şi să se adapteze unui nou mediu.

Astfel, telespectatorii vor fi martorii unor transformări spectaculoase, vor pătrunde în viața celor 12 vedete și îi vor cunoaște exact așa cum sunt ei. Cine vor fi cei puternici, cei slabi, cine este cel mai harnic și cine se pricepe cel mai bine la munca în gospodărie rămâne de văzut.

Peripețiile prin care vor trece, cum se vor descurca 12 firi diferite în aceeași casă, în condiții de viață extreme și lipsite de confort vor putea fi urmărite în curând. Doinița Oancea, Corina Drăgulescu, Ștefan Stan, Vica Blochina, Augustin Viziru, Oana Radu, Dima Trofim, Tudorel Filimon, Dan Helciug, Mioara Velicu se regăsesc printre cei care vor lua parte la acest proiect.

Nicoleta Luciu face nunţile să fie de poveste

Din trustul PRO, Nicoleta Luciu a ajuns la Prima TV. Cum etapa telenovelelor româneşti de la Acasă TV s-a încheiat, bruneta s-a văzut nevoită să se redirecţioneze. Astfel, după o perioadă în care a stat pe bară, vedeta va reveni în curând pe micul ecran, în calitate de gazdă a emisiunii „Nunţi de poveste”.

În fiecare ediţie a show-ului, două nunţi vor intra în competiţie pentru premiul cel mare, iar Nicoleta Luciu şi Denis Ştefan vor fi maeştri de ceremonii. Ei vor face echipă cu naşii şi vor încerca să câştige pentru tinerii însurăţei o săptămână de miere într-o locaţie exotică.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-02-17

Mai multe imagini:
Posturile mizează pe show-uri filmate în afara ţării. Iată ce vedem în această primăvară la tv
zoom
Posturile mizează pe show-uri filmate în afara ţării. Iată ce vedem în această primăvară la tv
zoom
Posturile mizează pe show-uri filmate în afara ţării. Iată ce vedem în această primăvară la tv
zoom

Posturile mizează pe show-uri filmate în afara ţării. Iată ce vedem în această primăvară la tv
zoom
Posturile mizează pe show-uri filmate în afara ţării. Iată ce vedem în această primăvară la tv
zoom
Posturile mizează pe show-uri filmate în afara ţării. Iată ce vedem în această primăvară la tv
zoom





Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray