2019-11-22 12:49

Primele declarații ale ALINEI PUȘCAȘ, după ce a devenit mămică pentru a treia oară

 |  23:30
Primele declarații ale ALINEI PUȘCAȘ, după ce a devenit mămică pentru a treia oară

Alina Pușcaș a devenit ieri dimineată mămică pentru a treia oară. Prezentatoarea show-ului Te cunosc de undeva! a adus pe lume o fetiță, Iris. Micuța a avut la naștere 2,800 kg, aceeași greutate pe care au avut-o și frații ei mai mari, Alex și Melissa. Iris este cel de-al treilea copil al Alinei Pușcaș și al soțului ei, medicul Mihai Stoenescu.

„Sâmbătă dimineața, la ora 6, m-am prezentat la clinică, la ora 8 eram deja pe masa de operație iar la 8:30 eram în salonul de terapie intensivă, procedură standard după orice naștere, pentru o monitorizare cât mai precisă. În jur de ora 16:00 am fost mutată în rezervă și tot atunci am început să merg singură prin rezervă și pe culoare. Operația a fost excelentă, deși îmi era foarte teamă, fiind la a treia cezariană. Nu am avut deloc durere post operație, nu am cerut calmante pentru că nu am avut de ce, lucru care m-a uimit, recunosc.

  Iris s-a născut cu aceeași greutate pe care au avut-o la naștere Alex și Melissa, adică 2800 kg, este foarte bine, mănâncă, nu mult, doarme mult și cred că până acum am auzit-o plângând numai în momentul în care a fost scoasă din burtică.”, spune Alina.

 Prezentatoarea show-ului Te cunosc de undeva!, pe care telespectatorii îl vor vedea, în această toamnă, la Antena 1, povestește cum a ales numele fetiței.

„Numele l-am ales eu de această dată, a pornit de la dorința de a găsi un nume mai puțin comun sau în trend, să fie scurt, ușor de pronunțat în orice limbă. M-am gândit să fie ceva care să aibă legătură cu Mihai și ochii lui albaștri, să aibă parte și de o onomastică, în cazul ei, de Florii. Așa am ajuns, după ceva timp la Iris care mai are în plus și legătura cu muzica rock atât de dragă lui Mihai”, mai spune ea.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-08-04

Mai multe imagini:
Primele declarații ale ALINEI PUȘCAȘ, după ce a devenit mămică pentru a treia oară
zoom
Primele declarații ale ALINEI PUȘCAȘ, după ce a devenit mămică pentru a treia oară
zoom




Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray